“Fotografiem cât mai mult până nu e prea târziu”. “Chipuri, locuri”, un documentar împotriva uitării

JR: „Vezi totul neclar și ești mulțumită”.

Agnes Varda: „Tu vezi totul întunecat și ești mulțumit”.

3 minute de așteptare până la următorul autobuz?  Pentru Agnes este prea mult. Timpul ei e valoros, căci mai are multe lucruri de surprins înainte ca ceața să îi cuprindă cu totul vederea. I se pare că întâlnește fiecare om pentru ultima dată.

JR este un artist plastic enigmatic. Imprimă și transferă pe ziduri fotografii uriașe care înfrumusețează și anunță până departe un loc, un om, o comunitate. Împreună cu echipa lui lucrează pe structuri masive, greu accesibile, care înfruntă intemperiile.

Ochelarii lui fumurii o fascinează și o intrigă pe Agnes. De ce îi poartă și când îi va da jos? O așteptare înclusiv pentru spectator.

Cei doi artiști pornesc la drum fără un plan, ca să creeze „o galerie de privit sub cerul liber”.  Un itinerariu însoțit emoționant de muzica lui Matthieu Chedid.

„Să fotografiez chipurile ca să nu cadă în golurile minții mele” este scopul lui Agnes. „Fotografiem cât mai mult până nu e prea târziu”, spune ea.

Iar acest „prea târziu” devine firul esențial care leagă „chipurile” și „locurile”.

Una din figurile puternice descoperite în această călătorie este cea a bătrânului care nu a lucrat niciodată și care își poartă cu dezinvoltură cozile rasta. Nu e sigur dacă primește „minimul” sau „maximul” ajutorului de la stat pentru cei ca el. „Am atâtea lucruri”, spune Pony. Face tablouri din capace de sticle și stă într-o casă colorată, la periferie, într-un spațiu de contemplare ideal pentru cineva care s-a născut „la umbra unei stele”. „Ești pe planetă!” e toată filosofia lui.

Micile scene regizate inserate ici, colo aduc personajele reale pe un teren nefamiliar al jocului de roluri. Emoția surprinsă de camera de filmat este cu atât mai gingașă. Muncitorul aflat în ultima lui zi de lucru la fabrică se fâstâcește vorbind despre ce va face (nu știe, e prima dată când iese la pensie), conducătorul micului vehicul care îl preia pe JR de pe marginea drumului răspunde automat și repede, ca la o primă lectură a scenariului.

Efectul: revelarea unei lumi timide, autentice, neobișnuite cu filtrul lentilei profesioniste.

Filmul este și o reflexie a experiențelor personale povestite de Agnes Varda și documentate cu instantanee vechi.

„E posibil să-mi amintesc mai bine fotografiile decât pe el”, spune Agnes despre artistul Guy Bourdin, care i-a fost apropiat. În semn de omagiu, întreaga echipă hotărăște ca o fotografie imensă să fie aplicată pe un buncăr construit de germani, dislocat pe o plajă unde nisipul e răvășit iute de vânt.

La Saint Aubin-sur-Mer, imaginea transpusă cu greu, sub imperiul mareei, este ștearsă într-o singură noapte.

„Imaginea a dispărut și vom dispărea și noi”, este verdictul.