Ședința Consiliului Suprem de Apărare a Ţării a fost suspendată de Klaus Iohannis, la cererea membrilor. Discuțiile se vor relua pe 19 decembrie

11 decembrie 2018, 09:00

Ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării a fost suspendată de președintele Klaus Iohannis, la solicitarea membrilor Consiliului, având în vedere faptul că ordinea de zi a cuprins tematici importante referitoare la apărarea țării și securitatea națională, fapt care a generat discuții prelungite, se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale.

Klaus Iohannis a decis reluarea ședinței CSAT în data de 19 decembrie pentru continuarea analizei subiectelor.

Pe ordinea de zi a ședinței s-au aflat planul de înzestrare a Armatei până în 2028 și Planul de întrebuințare a Forțelor Armate trimise în misiuni și operații în afara teritoriului țării.

Pe lângă președintele Klaus Iohannis și premierul Viorica Dăncilă, la ședință au participat membrii Guvernului și șefii serviciilor secrete.

Săptămâna trecută, ministrul Apărării Naționale, Gabriel Leș, a declarat, după ce a fost audiat la comisia de specialitate a Senatului, că este foarte posibil ca la ședința CSAT să existe o informare cu privire la conflictul între Rusia și Ucraina. „Este foarte posibil ca în cadrul acestui CSAT să fie nevoie de o informare pe această temă”, spunea el.

Ultima şedință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării a avut loc pe 4 septembrie.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă