Șobolani, sticle, un miros infernal. Locatarii unui bloc din Piatra Neamț sunt terorizați de un vecin care adună în garsoniera sa maldăre de gunoaie
14 Ianuarie 2022, 22:50
(actualizat 14 Ianuarie 2022, 23:42)

Apel disperat al locatarilor dintr-un bloc din Piatra Neamț. Oamenii se plâng că sunt terorizați de un vecin. Bărbatul, care nu are serviciu și suferă de afecțiuni psihice, a adunat în garsoniera în care locuiește sute de kilograme de gunoaie. Sătui de mizerie și de scandaluri, oamenii au făcut apel la autorități.

Bărbatul de 48 de ani locuiește într-o garsonieră, la etajul III al unui bloc din cartierul Precista. Acolo adună ziare, resturi menajere și tot ce găsește.

Mizeria și mirosul insuportabil au transformat viața locatarilor într-un adevărat coșmar.

Nici tatăl bărbatului nu îl poate convinge să accepte că are nevoie de ajutor.

Zilele trecute, polițiștii au fost chemați să intervină, pentru că bărbatul a refuzat să deschidă ușa, deși inundase apartamentul de dedesubt.

Bărbatul ar putea fi cercetat și pentru că nu a stat în carantină, deși a fost depistat pozitiv.

El ajunge frecvent la Clinica de Psihiatrie a Spitalului Județean, de unde este lăsat să vină acasă după câteva zile.