1 septembrie, termen limită pentru soluții în criza energetică. Deocamdată, niciun document concret. Suprataxarea întregului lanț pe energie – ipoteză de lucru. Problema: la ce minister se vor duce încasările

30 august 2022, 15:42

Marți seară este așteptată o discuție într-un cadru restrâns, iar o ordonanță ar putea fi aplicată începând cu data de 1 septembrie.

Dacă la nivelul coaliției există un acord de principiu că trebuie să se vină cu această măsură de suprataxare a întregului lanț pe energie, liderii PSD și PNL încă mai au multe de armonizat, a transmis Marius Vulpe pentru Telejurnal.

Potrivit surselor TVR, s-a întocmit un draft de ordonanță care ar trebui să intre mâine sau cel târziu poimâine în ședință de guvern pentru a fi adoptat, dar liderii coaliției mai au de stabilit atât procentul de suprataxare, cât și prețul de referință, prețul la care se vinde energia și de la care se poate suprataxa.

Liberalii susțin că acest preț de referință ar trebui să fie pe la 450 de lei, iar suprataxarea să fie puțin peste 80%, așa cum este și în momentul de față în cazul producătorilor de energie, în timp ce social democrații sunt mai degrabă partizanii ideii de suprataxare 100% a tot ce înseamnă profit peste 450 de lei pe megawatt. Asta, susțin ei, pentru a-i descuraja pe traderii „băieți deștepți” – intermediarii din piața energiei – care au reușit să profite de deficiențele actualei legi și să facă facă profit și de 400-500%.

Cele două părți trebuie să ajungă la o înțelegere în privința acestor ipoteze de lucru.

Modul în care vor fi cheltuite sumele adunate din această suprataxare reprezintă un alt punct asupra cărora partenerii de guvernare trebuie să cadă de acord.

Potrivit simulărilor făcute de ANRE, până la finele acestui an ne putem aștepta ca statul să încaseze în jur de 7-8 miliarde de lei din care doar 5,8 să fie necesari pentru a acoperi zona de plată, de decontare a sistemului actual de compensare la energie.

Dacă social-democrații doresc crearea unui fond separat, controlat însă de Ministerul Finanțelor, liberalii ar dori să se creeze un așa-zis „fond de tranziție energetică”. Acesta s-ar afla în subordinea Ministerului Energiei și va fi folosit pentru investiții în domeniul securității energetice până în 2026.

Potrivit surselor consultate de Știrile TVR, social-democrații susțin că există de fapt un astfel de fond de modernizare de 12 miliarde și că ministrul Virgil Popescu ar trebui să-i folosească în acest scop, nu să se aplece și asupra banilor care urmează să fie obținuți din suprataxare.

Ordonanța care ar urma să fie adoptată până la 1 septembrie va conține și o serie de măsuri pentru consumatorul casnic. Se preconizează extinderea schemei actuale de compensare a prețului energiei de la 31 martie până la finele lunii august.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite