Percheziţii de amploare în Ialomiţa şi Călăraşi, la suspecţi de furturi din depozitele unor firme. Prejudiciul este de 200.000 de euro
18 Ianuarie 2022, 09:25 (actualizat 18 Ianuarie 2022, 12:28)
(actualizat 18 Ianuarie 2022, 12:28) | Știrile TVR

Percheziţii de amploare în Ialomiţa şi Călăraşi. Poliţiştii şi jandarmii au descins în locuinţele membrilor unei grupări infracționale, bănuiți de furturi din depozitele unor societăți comerciale. Forţele de intervenţie din judeţele Călărași, Buzău și Constanța au pus în aplicare 19 mandate de percheziţie şi 10 de aducere la audieri. Prejudiciul estimat, în acest dosar, este de aproximativ 200.000 de euro.

"În această dimineaţă, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ialomiţa, cu sprijinul luptătorilor de acţiuni speciale din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene Călăraşi, Buzău şi Constanţa, pun în executare 19 mandate de percheziţii domiciliare, în judeţele Ialomiţa şi Călăraşi", a informat marți dimineața  un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).

Poliţiştii au pus  în executare 10 mandate de aducere.

Percheziţiile au fost  efectuate la locuinţele membrilor unei grupări infracţionale, bănuiţi de furturi din depozitele unor societăţi comerciale.

La activităţi au participat şi jandarmi.