6 noiembrie, Ziua internaţională pentru prevenirea exploatării mediului în timpul războaielor şi conflictelor armate

În timp ce există numeroase alte exemple de resurse naturale folosite ca arme de război, majoritatea daunelor asupra mediului este colaterală.

Impactul conflictului asupra mediul poate fi de trei feluri:

• Impactul direct, cauzat de distrugerea fizică a ecosistemelor și a faunei sălbatice sau eliberarea de substanțe poluante și periculoase în natură, în timpul conflictelor
• Impactul indirect rezultă din acţiunile localnicilor pentru a supraviețuire şi din dezechilibrele socio-economice, Aceste lucruri implică adesea lichidarea bunurilor naturale pentru supraviețuirea imediată sau suprautilizarea suprafețelor, care poate duce la deteriorarea mediului pe termen lung.
• Impactul instituțional. Conflictele provoacă o perturbare a instituțiilor statului, inițiativelor și politicilor locale, care la rândul lor dau naştere la un management defectuos, la lipsa de investiții, la ilegalităţi și la lipsa practicilor pozitive pentru mediu. În același timp, resursele financiare sunt deturnate de la investiţiile în infrastructura publică.

Programul Națiunilor Unite pentru Mediu (UNEP)

Efectuează evaluări de mediu și consolidează capacitatea de management de mediu în țările afectate de conflicte și dezastre. Folosind știința și tehnologia de ultimă oră, UNEP desfășoară echipe de experți în mediu pentru a evalua daunele aduse mediului și pentru a determina riscurile pentru sănătatea umană, mijloacele de trai și securitatea.

Din 1999, UNEP a activat în peste douăzeci și cinci de țări și a publicat optsprezece rapoarte de evaluare. Bazat pe această expertiză, UNEP oferă asistență tehnică Comisiei ONU pentru consolidarea păcii.

UNEP a constatat că, în ultimii 60 de ani, cel puţin 40% din toate conflictele interne au fost legate de exploatarea resurselor naturale, indiferent dacă sunt resurse de mare valoare, cum ar fi cherestea, diamante, aur şi petrol sau alte resurse, cum ar fi pământul arabil şi apa, iar conflictele care implică resurse naturale s-au dovedit a fi de două ori mai susceptibile de recidivă.

Resursele naturale și mediul stau la baza mijloacelor de trai a 80% din populația Afganistanului.

Războaiele, conflictele, dezordinea civilă, dezintegrare instituțională, prăbușirea comunității, sistemele de management şi seceta au avut un impact major asupra resurselor naturale ale Afganistanului.

În 2003, evaluarea post-conflict a UNEP a constatat că peste 50% din pădurile naturale de fistic au fost tăiate. Lemnul a fost tăiat, pus pe foc sau vândut. În unele zone, prezența minelor i-a împins pe fermieri în pădurile de fistic unde au cultivat legume de bază, lucru care a necesitat eliminarea completă a copacilor.

Pășunatul extins și eroziunea solului în fostele păduri împiedică acum orice speranță de regenerare naturală.

În consecință, mijloacele de existență pe care aceste păduri le-au susținut cândva prin producerea de fistic și lemn de foc pentru gătit și încălzirea au fost distruse.

În același timp, scăderea acoperirii cu vegetație și eroziunea accelerată au redus calitatea și cantitatea apei, agravând și mai mult deficitul de apă existent. Unele intervenții umanitare, care au asigurat apă de urgență prin forarea puțurilor adânci, au agravat și ele situația.

UNEP a constatat că productivitatea terenului era în pragul colapsului, conducând oamenii din zonele rurale către cele urbane în căutarea hranei și a unui loc de muncă, un caz clar de strămutare indusă de mediu.

Sudanul este locul conflictelor armate și al tulburărilor civile de mai bine de jumătate de secol. În Darfur, seceta recurentă, în creștere, presiunea demografică și marginalizarea politică se numără printre forțele care au împins regiunea într-o spirală a ilegalității și violenței care au dus la peste 300.000 de decese și la strămutarea a peste două milioane de oameni din 2003.

În timp ce cauzele conflictului din Darfur sunt multe și complexe, UNEP a constatat că variabilitatea climei, deficitul de apă și pierderea constantă a terenurilor fertile sunt factorii de bază. Scăderea suprafeţei de pământ arabil şi a cantităţii de apă au fost agravate de sosirea persoanelor strămutate din zonele afectate de conflicte în Sudanul de Sud în timpul războiului civil.

Pășunatul excesiv și defrișările au redus acoperirea vegetativă, ducând la scăderea volumului și a calității solului vegetal. Lipsa arborilor și a vegetației au scăzut puterea de apărare naturală împotriva nisipurilor mișcătoare. În plus, regiunea a cunoscut o scădere semnificativă a precipitațiilor. În nordul Darfurului, au avut loc șaisprezece dintre cei mai secetoși douăzeci de ani din istorie, din 1972. 75% din populație depinde direct de resursele natural.

Odată cu creșterea rapidă a populației umane și aanimale, slăbiciunile instituțiilor care guvernează accesul la pământ și apă au devenit mai evidente, iar unele grupuri au fost deosebit de dezavantajate. Deşertificarea și seceta nu duc inevitabil la conflicte, dar provocând sărăciae, marginalizare și migrație, ele creează violențe. Păstorii ţi momazii, ale căror mijloace de existență pentru păstorirea cămilelor au fost puternic afectate de secetă și deșertificare, au fost o pradă ușoară pentru grupurile armate din regiune.

Războiul civil dintre guvernul din Angola, dominat de mișcarea de independență socialistă Movimento Popular de Libertação de Angola (MPLA) și mișcarea anticolonială União Nacional para a Independência Total de Angola (UNITA), a apărut ca o luptă politică legată de Războiul Rece.

Când primele alegeri din istoria țării au fost câștigate de MPLA în 1992, UNITA a respins rezultatele și a reluat lupta armată. Această mișcare a făcut ca UNITA să piardă cea mai mare parte din sprijin și probabil că i-ar fi subminat capacitatea de a duce război dacă diamantele nu i-ar fi susținut efortul militar timp de la aproape un deceniu, după ce sprijinul extern i-a fost retras treptat.

De la începutul anilor 1980, UNITA și-a stabilit operațiunile în nordul țării bogat în diamante și a început să câștige venituri din impozitele pe producția și comerțul cu acestea. Evaluată la 3-4 miliarde dolari, în perioada 1992-2000, importanţa comerţului cu diamante pentru conducerea UNITA a fost de aşa natură încât obţinerea funcţiei de ministru al Geologiei şi Mineritul a fost un obiectiv critic pentru UNITA în Protocolul de la Lusaka din 1994.33

Într-o dezvoltare practic paralelă, efortul de război al guvernului angolez a fost dependent în mare măsură de veniturile din petrol. Războiul civil din Angola poate fi considerat „războiul suprem al resurselor naturale”.