7 aprilie, Ziua Mondială a Sănătății. Planeta noastră, sănătatea noastră

7 aprilie 2022, 08:42

În 2022, tema marcării zilei este „Our planet, our health”. În mijlocul pandemiei cu noul coronavirus, a unei planete poluate, a bolilor în creştere precum cancerul, astmul, bolile de inimă, cu prilejul acestei zile, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) va atrage atenţia la nivel global asupra acţiunilor urgente necesare pentru a menţine oamenii şi planeta sănătoşi şi pentru a promova o mişcare de creare a societăţilor, concentrată pe bunăstare.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii estimează că peste 13 milioane de decese în întreaga lume, în fiecare an, se datorează unor cauze de mediu care pot fi evitate. Criza climatică reprezintă, în prezent, cea mai mare ameninţare pentru sănătate cu care se confruntă umanitatea. Criza climatică este şi o criză de sănătate, notează site-ul oficial a OMS, potrivit Agerpres.

Deciziile politice, sociale şi comerciale conduc atât la o criză climatică cât şi de sănătate. Peste 90% dintre oameni respiră un aer poluat rezultat din arderea combustibililor fosili. O lume în încălzire reprezintă mediul propice pentru ţânţari, care răspândesc, astăzi, bolile mai departe şi mai repede. Evenimentele meteorologice extreme, degradarea terenurilor şi deficitul de apă îi determină pe oameni să se mute, fiindu-le afectată, în acelaşi timp, sănătatea. Poluarea şi materialele plastice se găsesc pe fundul oceanelor dar şi pe cei mai înalţi munţi şi se regăsesc în lanţul trofic. De asemenea, există produse alimente şi băuturi foarte procesate şi nesănătoase care conduc la obezitate, cancer şi boli de inimă, care generează în acelaşi timp o treime din emisiile globale de gaze cu efect de seră.

În timp ce pandemia de COVID-19 a arătat, pe de o parte, puterea de a vindeca a ştiinţei, ea a evidenţiat, pe de altă parte, inechităţile din această lume. Pandemia a scos la iveală slăbiciuni în toate domeniile societăţii şi a subliniat urgenţa creării unor societăţi durabile, angajate să obţină o sănătate echitabilă în prezent, dar şi pentru generaţiile viitoare, fără a încălca limitele ecologice. Modelul actual al economiilor lumii duce la o distribuţie inechitabilă a veniturilor, a bogăţiei şi a puterii, prea mulţi oameni trăiesc, încă, în sărăcie şi instabilitate. O economie a bunăstării are ca obiective bunăstarea umană, echitatea şi durabilitatea ecologică. Aceste obiective se traduc în investiţii pe termen lung, bugete de bunăstare, protecţie socială şi strategii juridice şi fiscale. Întreruperea acestor cicluri de distrugere a planetei şi a sănătăţii umane necesită acţiuni legislative, reforme corporative, indivizii fiind, totodată, sprijiniţi şi stimulaţi să facă alegeri sănătoase, arată https://www.who.int/.

Tema generală a Zilei mondiale a sănătăţii a fost în 2021 „Universal Health Coverage: everyone, everywhere”, constituind obiectivul principal al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Acest obiectiv a vizat asigurarea accesului tuturor persoanelor la serviciile de sănătate de care au nevoie, atunci când au nevoie de ele, chiar în inima comunităţii, fără a suferi dificultăţi financiare. Acoperirea Universală cu Servicii de Sănătate include întregul spectru de servicii de sănătate esenţiale, de calitate, de la promovarea sănătăţii până la prevenire, tratament, reabilitare şi îngrijire paliativă.

Inegalitățile în materie de sănătate pot fi prevenite prin strategii care acordă o atenție sporită îmbunătățirii echității în sănătate, în special pentru grupurile cele mai vulnerabile și marginalizate.

COVID-19 a lovit cu greu toate țările, dar impactul său a fost cel mai dur asupra acelor comunități care erau deja vulnerabile, care sunt mai expuse la boală, mai puțin susceptibile de a avea acces la servicii sanitare de calitate și mai susceptibile de a avea consecințe adverse ca rezultatul măsurilor puse în aplicare pentru a reduce pandemia.

Ziua Mondială a Sănătății

Este marcată, în fiecare an la 7 aprilie, începând din 1950. În 1948, Organizația Mondială a Sănătății a găzduit prima întrunire la nivel mondial dedicată sănătății, în cadrul căreia s-a hotărât aniversarea, la 7 aprilie a Zilei Mondiale a Sănătății. OMS este o instituție specializată a Națiunilor Unite, fiind creată la 22 iulie 1946, cu sediul la Geneva. În România, campania de celebrare a Zilei mondiale a sănătății este coordonată de Ministerul Sănătății prin Institutul Național de Sănătate Publică, iar la nivel județean, de către direcțiile de sănătate publică.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite