A fost lansat oficial Android 11. Noul sistem îmbunătăţeşte multitasking-ul telefoanelor

Apeluri
Apeluri
9 septembrie 2020, 07:45

Android 11 s-a lansat oficial, marţi, şi va fi actualizat nu doar pe telefoanele Google Pixel, ci şi pe OnePlus, Xiaomi, Oppo şi Realme, informează Agerpres.

Aşa cum era de aşteptat, versiunea finală a Android 11 este acum disponibilă pentru descărcare pe Pixel 2, 3, 3A, 4 şi 4A. OnePlus a confirmat, de asemenea, că OnePlus 8 şi 8 Pro vor primi Android 11 marţi în America de Nord, Europa şi India. La fel şi Oppo X2 şi Reno 3.

Google spune că se aşteaptă la „mai mulţi parteneri care lansează şi actualizează dispozitive în lunile următoare”.

Android 11 adaugă o varietate de funcţii noi sistemului de operare mobil Google, deşi, în ansamblu, actualizarea se concentrează mai puţin pe adăugarea de noi funcţionalităţi şi mai mult pe facilitarea gestionării multitasking-ului.

Cea mai mare schimbare este modul în care Android 11 gestionează conversaţiile grupând notificările din aplicaţiile de mesagerie şi adăugând o interfaţă cu bule în stil Facebook Messenger pentru a le face mai accesibile, scrie The Verge.

Există, de asemenea, noi comenzi media, o nouă interfaţă de captură de ecran, un meniu de control inteligent la nivel de sistem, accesat prin apăsarea lungă a butonului de pornire, setări de permisiuni mai restrictive şi multe altele.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite