A început Postul Crăciunului. Timp de 40 de zile, credincioşii se pregătesc pentru marea sărbătoare a naşterii Mântuitorului
14 Noiembrie 2018, 07:45 (actualizat 14 Noiembrie 2018, 08:52)
(actualizat 14 Noiembrie 2018, 08:52) | Știrile TVR

Astăzi începe Postul Crăciunului, primul din anul bisericesc şi ultimul din cel calendaristic. Timp de 40 de zile, până pe 24 decembrie, pe lângă restricţiile alimentare, credincioşii se pregătesc şi spiritual pentru marea sărbătoare a naşterii Mântuitorului.

Cele 40 de zile amintesc de postul lui Moise de pe Muntele Sinai, când a așteptat de la Dumnezeu cele 10 porunci. Prin post, creștinii se pregătesc să primească și ei Cuvântul lui Dumnezeu.

Prin limitarea cantității de hrană și a plăcerilor, credincioșii se împotrivesc păcatului și-L introduc pe Dumnezeu în viața lor.

În Postul Crăciunului, miercurea și vinerea, credincioșii postesc până la ora 3-4 după amiaza, când mănâncă hrană uscată sau legume fierte și nu se ating de untdelemn sau vin.

Este dezlegare la pește în fiecare sâmbătă și duminică dintre 21 noiembrie și 20 decembrie.

În ziua de Ajun, se mănâncă abia seara și doar grâu fiert îndulcit cu miere, covrigi, turte din făină și fructe.

Biserica ne îndeamnă să ne supărăm mai puțin, să nu facem rău semenilor noștri, să nu vorbim urât și să nu bârfim.