A început vaccinarea cu prioritate a cadrelor didactice. ”Avem prilejul să ne vaccinăm mai repede și să fim mai aproape de elevii noștri”

24 februarie 2021, 09:52

Vor putea fi vaccinate cadrele didactice din învățământul primar, gimnazial, liceal universitar dar și tot personalul creșelor și grădinițelor.

Peste 42 de mii de persoane au fost deja vaccinate din rândul personalului didactic. Aproximativ 128 de mii de persoane sunt programate.

La Romexpo, în București, sunt deschise 22 de centre de vaccinare destinate profesorilor

Vor fi folosite atât vaccinuri AstraZeneca, pentru persoanele până la 55 de ani inclusiv, acolo unde nu sunt contraindicații, cât și vaccinuri Pfizer BioNTech.

Vaccinul Pfizer BioNTech va fi recomandat celor peste această limită de vârstă.

Fluxurile de vaccinare vor fi separate, funcție de tipul de ser folosit.

Listele cu personalul propriu care dorește să fie vaccinat sunt centralizate de unitățile școlare, transmise inspectoratelor județene și apoi DSP-urilor. Direcțiile de sănătate publică face programarea.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite