A murit generalul Ion Dobran, ultimul pilot de vânătoare român supravieţuitor al celui de-Al Doilea Război Mondial
Absolvent al Şcolii Militare de Ofiţeri de Aviaţie, promoţia 1941, a luptat împotriva sovieticilor pe frontul de est, împotriva americanilor în timpul bombardamentelor din 1944 şi împotriva germanilor după 23 august 1944, îndeplinind misiuni inclusiv în ultima zi a războiului, 9 mai 1945.
Activitatea pe front a însumat 340 misiuni de război, 74 lupte aeriene, 11 victorii aeriene şi un avion distrus la sol. A fost doborât de trei ori, scăpând cu viaţă fără răni grave.
La împlinirea vârstei de 100 de ani, generalul Ion Dobran a mai primit o stea și a fost decorat de președintele Iohannis cu Virtutea Aeronautică în grad de Cavaler.