Accident grav între un TIR și un autoturism, lângă Pitești. Un copil și mama lui au murit
18 August 2020, 07:05
(actualizat 18 August 2020, 12:41)

Accident cumplit azi-noapte lângă Pitești, la ieșire spre autostrada A1. Un copil de nici doi ani și mama lui au murit după ce mașina în care se aflau a intrat într-un TIR care s-a încadrat greșit pe autostradă și încerca să întoarcă. Șoferul autoturismului, care acum este în stare critică, nu a mai putut evita impactul.

Accidentul a avut loc la ora 1 noaptea, pe autostradă, pe sensul de mers către București.

Șoferul unui autotren care s-a încadrat greșit, a întors și a ocupat toate benzile de circulație. Iar un alt conducător auto nu l-a văzut la timp și a intrat cu mașina sub TIR. Impactul a fost devastator.

Copilul lui, aflat într-un scaun special pe bancheta din spate, a murit pe loc

Femeia care se afla pe scaunul din dreapta față, în momentul impactului, nu a supraviețuit, deși paramedicii au încercat să o salveze.

Soțul femeii, cel care conducea mașina, a fost găsit în viață și a fost transportat la spital.

Șoferul de TIR e acuzat de ucidere din culpă. Din cauza accidentului traficul a fost blocat total pe sensul de mers către București și deviat pe o rută ocolitoare prin municipiul Pitești.