Accident rutier cu trei morți, printre care şi o fetiţă de 6 ani, pe centura Craiovei
28 Iulie 2020, 22:20
(actualizat 28 Iulie 2020, 22:30)

Accident grav în Craiova. Două autoturisme s-au lovit frontal, iar trei persoane, printre care o fetiţă de 6 ani, și-au pierdut viața. Ancheta polițiștilor a arătat ca unul dintre șoferi a pătruns intenționat pe contrasens. Atenţie, urmează detalii cu puternic impact emoţional!

Pe șoseaua de centură a Craiovei, un tânăr de 25 de ani care rula cu viteză foarte mare, a pătruns brusc pe celălalt sens de mers şi a lovit frontal un autoturism în care se afla o familie din Motru care plecase să își petreacă vacanța la mare.

Impactul a fost atât de puternic încât cei doi șoferi au murit pe loc.

O fetiță de șase ani a fost proiectată afară din autoturism, a intrat în stop cardio-respirator, iar medicii nu au mai putut face nimic pentru ea. Singura care a supraviețuit a fost mama acesteia.

Înainte de accident, tânărul a lăsat un bilet de adio după o ceartă cu prietena.

Impactul dintre cele două mașini a fost atât de puternic încât motoarele s-au desprins de caroserii.

Acul indicatorului de viteză al şoferului vinovat s-a blocat la 210 kilometri pe oră.