Accident soldat cu un mort și șase răniți, la Lețcani. A fost activat planul roșu

29 septembrie 2020, 08:30

În jurul orei 5,53, accident rutier în intersecţia de la Leţcani în care au fost implicate un autobuz, un TIR şi un microbuz.  Coliziunea s-a produs între TIR și autobuz, iar în urma acesteia, TIR-ul s-a răsturnat peste microbuz.

Au fost 13 victime, 4 au fost descarcerate, 6 transportate la spital. Începând cu ora 6,00 a fost activat planul roşu de intervenţie.Au fost trimise două autospeciale transport victime multiple, trei autospeciale de prim-ajutor medical, o autospecială de terapie intensivă cu medic, un echipaj de descarcerare, o autospecială de stingere cu descarcerare”, a declarat Georgică Onofreiasa, de la Biroul de Presă al ISU Iaşi.

Coordonatorul UPU-SMURD Iaşi, Diana Cimpoieşu, a precizat că, în urma accidentului, şoferul microbuzului a decedat, una din cele şase persoane aflate în autoturism a suferit un stop cardiorespirator şi este transportată la UPU de la Spitalul Sf. Spiridon, celelalte persoane fiind duse şi ele la spital

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite