Activistele ecologiste care au vandalizat tabloul ”Sunflowers” de van Gogh au fost puse sub acuzare

Activişti ecologişti Just Stop Oil au stropit cu supă tabloul 'Sunflowers de Van Gogh
Activişti ecologişti Just Stop Oil au stropit cu supă tabloul 'Sunflowers de Van Gogh
15 octombrie 2022, 14:42

Potrivit unor imagini publicate pe internet de organizaţia ecologistă Just Stop Oil, care solicită oprirea imediată a oricărui nou proiect petrolier sau gazier, două tinere activiste au aruncat, vineri, conţinutul din două conserve cu supă de roşii peste celebrul tablou, pictat în 1888 şi a cărui valoare a fost estimată la peste 84 de milioane de dolari.

Pictat în localitatea Arles din sudul Franţei, în august 1888, tabloul lui Van Gogh prezintă 15 flori (floarea-soarelui) într-o vază galbenă, pe un fundal galben.

Conform reprezentanţilor galeriei de artă, rama tabloului a suferit „pagube minore”, însă opera este intactă, întrucât este protejată printr-un geam de sticlă.

Cele două femei, în vârstă de 20 şi respectiv 21 de ani, au fost aduse în faţa instanţei la Westminster Magistrates’ Court unde au fost puse sub acuzare pentru vandalism.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite