Actorii cer testarea tuturor angajaților din teatre: „Ne dorim să ne facem meseria, să jucăm în fața publicului, dar vrem să facem asta într-un mediu sigur”

17 octombrie 2020, 21:04

Prin această petiție online, actorii speră să-i convingă pe oficialii din Sănătate să aloce bani teatrelor pentru testarea angajaților.

În multe teatre din țară există cazuri de COVID-19. Fără testarea periodică a actorilor, asimptomaticii nu vor fi descoperiți niciodată, dar îi pot îmbolnăvi grav pe alții, avertizează artiștii.

Petiția prin care actorii cer teste COVID a fost semnată până acum de peste o mie de persoane, în majoritate oameni de cultură, inclusiv manageri de teatru.

Actorii sunt nemulțumiți și de indecizia autorităților. Spun că închiderea și redeschiderea instituțiilor de cultură a dat programul teatrelor peste cap. Piesa „Gaițele”, de exemplu, ar fi trebuit să se joace la Teatrul Național din București pentru 500 de spectatori, dar se vă juca mâine seară, la Teatrul de Vară Herăstrău, doar pentru o sută.

Ultima regulă impusă de autorități este aceea că teatrele pot funcționa doar la 30% din capacitate, dacă rata de infectare este între 1,4 și 3 la mie.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite