Actrița iraniană arestată în urmă cu câteva săptămâni pentru sfidarea autorităților, eliberată pe cauțiune
05 Ianuarie 2023, 14:47 | Știrile TVR

Autorităţile iraniene au eliberat din închisoare o celebră actriţă, Taraneh Alidoosti, pe cauțiune. Aceasta a fost arestată în urmă cu câteva săptămâni pentru că a criticat reprimarea dură a mişcărilor de protest anti-guvernamentale.

În semn de sfidare a conducerii de la Teheran, actriţa a postat pe Instagram o fotografie în care nu purta hijab, celebrul văl islamic.

Actriţa este cunoscută în special pentru rolul din "Vânzătorul". Pelicula a obţinut Premiul Academiei în 2017.

Demonstraţiile anti-guvernamentaLe au fost declanşate de moartea în arest a unei tinere kurde, reţinută de Poliţia Moralităţii pentru că nu purta vălul islamic.