Acuzat de proxenetism, eliberat din greșeală
Incidentul s-ar fi întâmplat din cauza faptului că există o lipsă de personal în arestul central, potrivit unor surse din poliție.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și până să îi vină mandatul de arestare se pare că a existat o perioadă de câteva minute în care polițiștii nu au observat că acel mandat venise pe fax și că trebuiau sa-l pună în aplicare și cum ordonanța de reținere pentru 24 de ore expirase, i-au dat drumul.
Când au remarcat că acel mandat de arestare preventivă se afla deja în sediul arestului central, s-au dus și l-au readus pe bărbat respectiv. Acesta nu a opus rezistență, pentru că știa care era situația și se aștepta.