Agenţia Europeană pentru Medicamente a început examinarea vaccinului rusesc anticovid, Sputnik V

Vaccinul Sputnik V produs de Rusia
Vaccinul Sputnik V produs de Rusia
4 martie 2021, 17:01

”EMA a început un studiu continuu asupra Sputnik V, un vaccin contra COVID-19 dezvoltat de centrul naţional rus de epidemiologie şi microbiologie Gamaleya”, a indicat agenţia cu sediul la Amsterdam.

Prima etapă constă într-o analiză continuă a datelor şi a testelor clinice.

Ulterior, în termen de un an trebuie formulată o cerere oficială de autorizare a introducerii condiţionate pe piaţă.

Timpul scurs între examinarea continuă şi autorizare a fost cuprins, până acum, între două şi patru luni.

Pe de altă parte, fondul de sănătate rus RDIF a declarat că Moscova se aşteaptă ca mai multe ţări membre ale Uniunii Europene să aprobe până la finalul acestei luni utilizarea vaccinului Sputnik V şi că Rusia poate furniza vaccinuri pentru 50 de milioane de europeni începând din luna iunie 2021 dacă serul rusesc obţine aprobarea la nivelul UE.

‘Sputnik V poate aduce o contribuţie importantă la salvarea a milioane de vieţi în Europa’, a declarat directorul RDIF, Kirill Dmitriev.

Directorul RDIF a adăugat că vaccinul poate acţiona ca o punte între Europa şi Rusia şi că potenţiala sa lansare în UE nu ar trebui să fie politizată. ”Parteneriatele în materie de vaccinuri ar trebui să fie detaşate de politică şi cooperarea cu EMA este un exemplu perfect al faptului că eforturile conjugate sunt singura modalitate de a pune capăt pandemiei”, a spus Dimitriev, subliniind că medicamentul a fost deja aprobat de 40 de ţări din întreaga lume.

Pentru moment, trei vaccinuri anti-COVID-19 sunt autorizate în Uniunea Europeană: Pfizer-BioNTech, Moderna şi AstraZeneca.

Un al patrulea, cel al grupului Johnson&Johnson, este supus unei cereri de autorizare.

(sursa: Agerpres)

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite