Agresorul care și-a tăiat concubina în sala de judecată a fost arestat preventiv

24 iunie 2022, 17:18

Victima, o femeie de 33 de ani din Cernavodă, ar fi sfârșit tragic dacă jandarmii nu ar fi intervenit la timp. Atacul a avut loc sub ochii îngroziți ai celor prezenți în sala de judecată chiar în timpul procesului în care cei doi își disputau custodia copilului.

Femeia avea ordin de protecție împotriva bărbatului de care se despărțise, dar care o amenința în permanență pe rețelele sociale.

Ioana Roxana Oltean,  purtător de cuvânt, Judecătoria Constanța: „Pârâtul s-a așezat pe banca din spatele reclamantei și, în mod neprevăzut, i-a provocat o leziune la nivelul obrazului cu un obiect ascuțit. La acel moment, se aflau în sală aproximativ 10 persoane. Nicio altă persoană nu a fost vătămată sau implicată în acest incident”.

Jandarmii au fost primii care au intervenit când au auzit țipetele oamenilor din sala.

Laurențiu Oprea, purtător de cuvânt, IJJ Constanța: „Jandarmii aflați la față locului au intervent imobilizându-l pe respectivul agresor, încătușându-l, și au solicitat prezența unui echipaj medical de urgență. Persoana vătămată este în afară oricărui pericol”.

Femeia a fost dusă la spital. Era conștientă și în stare stabilă. Agresorul a fost dus la Secția 3 de Poliție.

O femeie cu ordin de protecție a fost tăiată pe față de fostul bărbat, într-o sală de judecată din Constanța. Agresorul a fost reținut

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite