Ajutor celebru pentru elevii Colegiului Național "George Enescu". Micii muzicieni învață și ei online din cauza înmulțirii cazurilor de coronavirus
17 Octombrie 2020, 21:21

La peste șase decenii de la înființare, Colegiul Național "George Enescu" rămâne o adevărată pepinieră de artiști. Micii muzicieni se văd acum nevoiți să învețe online din cauza cazurilor de COVID care le-au închis școala. Mari artiști ai lumii le-au sărit în ajutor. A fost de ajuns startul dat pe pagina de Facebook a colegiului de Remus Azoiței, profesor la Academia Regală din Londra.

De o modestie rară, cu o voce inconfundabilă, Ruxandra Donose a venit imediat în ajutorul liceului unde a studiat. Trei dintre elevii de la secția canto a Colegiului "Enescu" au șansa să învețe de la o stea a scenei lirice internaționale.

Marea mezzosoprană este nerăbdătoare să le deschidă calea tinerilor, după 3 decenii de carieră răsunătoare, și le spune că urmează un drum lung, fascinant, care nu se termină niciodată.

Cunoscut ca ‟un virtuoz incurabil cu suflet şi tehnică fabuloase", Remus Azoiţei, profesor de vioară al Academiei Regale de Muzică din Londra, este cel care avut inițiativa de a pregăti tineri violoniști online.

De obicei, în fiecare an la final de noiembrie, ziua de naștere a prestigioasei școli bucureștene era sărbătorită prin concerte susținute de tinerii muzicieni.

Acum, mediul virtual îi ține împreună.