Alegeri SUA: Ziua decisivă. Americanii își aleg președintele

3 noiembrie 2020, 21:10

Final de campanie în forță pentru Donald Trump în Michigan, unul din așa numitele state cheie, pe care mizează și de această dată. Atmosfera a fost electrizantă, iar pe scenă a urcat vicepreședintele Mike Pence.

De cealalată parte, Joe Biden, a ales Pennsylvania și pe Lady Gaga, pentru un impact maxim pe ultima sută de metri.

Candidații s-au concentrat pe aproximativ 12 state, foarte disputate. Florida, cu 29 de electori, este un trofeu pe care actualul președinte este obligat să-l obțină ca să-și mențină șansele pentru câștigarea Colegiului electoral, unde sunt necesare 270 de voturi.

Mai mulți analiști estimează un scor la limită, ceea ce va prelungi suspansul legat de anunțarea noului președinte.

Donald Trump a promis că nu-și va proclama prematur victoria în fața lui Joe Biden. „Nu este nevoie să ne jucăm” a declarat el cu puțin timp în urmă.

Candidatul democrat conduce în mai multe sondaje naționale, însă nu se știe care va fi impactul spiralei tăcerii, în condițiile prezenței masive la vot, inclusiv în centre de tip drive in, cum este și în Houston, Texas.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite