Alegerile din SUA. Număr record de voturi anticipate

Alegeri în SUA
Alegeri în SUA
17 octombrie 2020, 08:31

Peste 22 de milioane de americani şi-au exprimat votul fie personal fie prin poştă, până vineri seara, scrie BBC News.

În acelaşi moment al cursei din 2016, au fost exprimate aproximativ 6 milioane de voturi.

Experţii spun că această creşterea a numărului de voturi anticipate este corelată cu pandemia de coronavirus. Numărul mare de infecţii din SUA i-a determinat pe mulţi americani să caute alternative la votul din ziua alegerilor.

Rapoartele indică faptul că până acum democraţii care au votat sunt de două ori mai mulţi decât republicanii. Dintre democraţii care au votat până acum, se pare că femeile şi persoanele de culoare votează în număr deosebit de mare.

Potrivit specialiştilor, unii sunt motivaţi de antipatia pentru Donald Trump, în timp ce alţii au fost motivaţi de protestele Black Lives Matter.

Acest avantaj timpuriu nu înseamnă că democraţii pot vorbi deja de o victorie. Republicanii, care acuză frauda la votul prin poştă, spun că se aşteaptă ca susţinătorii lor să iasă în număr mare la vot în ziua alegerilor.

 

sursa mediafax

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite