Alpinistul Adrian Ahriţculesei a cucerit vulcanul Pico de Orizaba, cel mai înalt din America de Nord

Alpinistul Adrian Ahriţculesei
Alpinistul Adrian Ahriţculesei
17 februarie 2022, 11:41

„Ascensiunea a început de la refugiul Piedra Grande şi a durat în total 9 ore, din care 6 ore până pe vârf. În ziua vârfului am avut noroc de vreme bună, cu vânt de aproximativ 20 km/h şi senin”, a declarat, joi,  potrivit Agerpres, alpinistul din Petroşani.

Ahriţculesei a plecat în expediţia din Mexic pe 9 februarie, iar în perioada de pregătire a ascensiunii a urcat, pentru aclimatizare, pe trei vârfuri de peste 4.000 de m, pentru ca, la final, să ajungă pe vulcanul Pico de Orizaba.

„Durata expediţiei a fost stabilită între 9 şi 17 februarie. În această perioadă am ajuns pe patru vârfuri de peste 4.000 de metri: La Malinche, Sierra Negra, Iztaccihuatl şi Pico de Orizaba, care a fost obiectivul meu principal, fiind cel mai înalt vulcan din America de Nord. Celelalte vârfuri le-am făcut pentru a mă aclimatiza şi pentru a vedea cât mai multe locuri din Mexic”, a precizat alpinistul.

Adrian Ahriţculesei va ajunge în ţară pe 19 februarie.

Anul trecut, pe 25 ianuarie, alpinistul Adrian Ahriţculesei a reuşit să cucerească cel mai înalt vulcan din lume, Ojos del Salado (6.893 m), situat în Munţii Anzi, la graniţa dintre Argentina şi Chile.

Cucerirea vulcanului Pico de Orizaba face parte dintr-un proiect al alpinistului din Petroşani în care acesta îşi propune să fie primul bărbat român care face circuitul „Seven Vulcanos”, după Crina Coco Popescu, prima femeie din lume care a reuşit această performanţă.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite