Amenințarea cu rezilierea i-a pus în mișcare pe constructorii de drumuri. Grindeanu: Nu există niciun motiv pentru lipsa de mobilizare pe șantiere

26 august 2022, 14:19

Prezent vineri pe șantier, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, s-a declarat optimist în privința respectării termenului.

Asta, după ce în urmă cu câteva luni a vorbit despre posibilitatea de a rezilia contractul în valoare de 46 de milioane de euro cu firma italiană.

El a apreciat progresul de 15% al şantierului, iar constructorul a dat asigurări că anul viitor şoferii vor putea ajunge mai rapid din Timişoara pe autostradă, spre Ungaria.

„Au un progres fizic de aproximativ 15%. În ultima perioadă, există mobilizare pe acest şantier. Constructorul s-a angajat ca ritmul de progres lunar să fie de 7%, ceea ce e un ritm bun având în vedere problemele pe care le-a avut. Mă refer la descărcări arheologice, toate lucrurile pe care trebuie să le depăşească înainte de a intra în faza de execuţie. În acest moment traseul este liber. Din raportul pe care mi-l dă săptămânal DRDP, aici lucrurile au intrat în făgaşul normal, astfel încât anul viitor să putem avea această lucrare”, a declarat ministrul Sorin Grindeanu.

Viitoarea descărcare de pe DN 69, care va avea 10 kilometri, va reduce timpul de ajungere pe autostradă. Investiţia va ajunge la 260 de milioane de lei.

În luna iunie, firma care realizează drumul spre autostradă a primit un certificat negativ din partea specialiştilor din Ministerul Transporturilor pentru slaba mobilizare de pe şantier. Cu trei certificate negative la activ, antreprenorul poate să nu mai aibă acces la licitaţii pentru obiective publice.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite