Analist: În sfârșit, o ofertă serioasă pentru a-l lua pe Putin de pe capul Rusiei

Redăm argumentele analistului.

***

Dmitri Kiseliov, propagandistul-șef al Rusiei, care rareori ratează ocazia de a ataca Occidentul „rusofob”, și-a petrecut cele aproape trei ore ale emisiunii sale obișnuite de duminică de la televiziunea de stat evitând subiectul ordinului de arestare pe numele lui Vladimir Putin, emis de Curtea Penală Internațională de la Haga. Nu este o neglijență din partea sa: cu toate fanfaronadele auzite din partea altor personalități pro-Putin, decizia Curții poate avea consecințe mai mult decât pur simbolice.

Ordinul Curții Penale Internaționale nu a fost făcut public, dar instanța a lăsat să se știe că acuzațiile împotriva lui Putin au legătură cu „transferul ilegal” de copii din zonele ocupate de Rusia în Ucraina. Un nou raport al Consiliului ONU pentru Drepturile Omului face lumină asupra acestor acuzații. În timp ce Rusia pretinde doar că a mutat temporar copiii din calea pericolului, raportul spune că Rusia a încălcat dreptul internațional prin faptul că i-a dus în Rusia: „Transferurile nu au fost justificate de motive de siguranță sau medicale. Nu pare să existe niciun indiciu că a fost imposibil să se permită copiilor să fie mutați pe teritoriul aflat sub controlul guvernului ucrainean. De asemenea, nu pare că autoritățile ruse au încercat să stabilească un contact cu rudele copiilor sau cu autoritățile ucrainene.”

Alte acuzații împotriva lui Putin vor urma în mod inevitabil – cel mai mare grup de investigație format vreodată de CPI este la lucru în Ucraina, iar procurorul-șef al instanței, avocatul britanic Karim Ahmad Khan, pare să considere invazia rusă în Ucraina ca având cel mai mare număr de cazuri din cariera sa destul de plină de evenimente. O mulțime de crime de război au fost și sunt încă comise de armata invadatoare, iar unele dintre ele – cum ar fi distrugerea deliberată a infrastructurii civile – nici măcar nu necesită prea multe dovezi, deoarece Rusia nu a negat niciodată atacurile sale cu rachete asupra centralelor electrice.

Doi dintre cei mai vocali aliați ai lui Putin, de fapt, au amenințat cu represalii împotriva CPI sub forma unor lovituri cu rachete. „Mi-ar plăcea să văd țara care îl arestează pe Putin la ordinul Haga – la vreo opt minute după ce face acest lucru, sau oricare ar fi timpul până la țintă…”, a scris Margarita Simonyan pe canalul său Telegram. La rândul său, fostul președinte interimar Dmitri Medvedev a scris, tot pe Telegram, că judecătorii CPI ar trebui să înceapă „să se uite pe cer”, deoarece „utilizarea unei hipersonice de pe o navă rusă din Marea Nordului împotriva clădirii tribunalului este destul de imaginabilă”.

Aceste rachete de pe Telegram transmit un mesaj simplu: vino și ia-mă. Dar provocarea sună-n gol.

Putin poate apărea în fața instanței doar în două scenarii: o înfrângere completă a Rusiei care să ducă la capturarea lui Putin de către învingători (opțiunea Nürnberg) și o revoltă internă care să ducă la predarea lui Putin de către succesorii săi, ca în cazul lui Slobodan Milosevic din Serbia și Charles Taylor din Liberia. Primul scenariu pare puțin probabil: aproape nimeni nu-și poate imagina un marș ucrainean de succes asupra Moscovei, la fel cum nu-și poate imagina o intervenție masivă a SUA care să nu ducă la un război nuclear. Al doilea, însă, este mult mai realist, chiar dacă Putin nu este amenințat cu o lovitură de stat sau o revoluție în acest moment – iar ordinul judecătoresc contribuie la a-l face mai fezabil. Ea creează o modalitate ușoară pentru un succesor al lui Putin de a scăpa de dictatorul de lungă durată și de umbra sa, o modalitate de a începe de la zero.

Cazul lui Milosevic oferă o perspectivă asupra viitorului pe care ordinul judecătoresc îl poate deschide pentru Putin.

Fostul președinte iugoslav a fost pus sub acuzare de Tribunalul Penal Internațional pentru Fosta Iugoslavie, predecesorul CPI, în mai 1999, în timpul războiului din Kosovo. Milosevic nu a pierdut cu adevărat războiul – mai degrabă a renunțat, realizând că NATO era gata să pună bocancii pe teren împotriva sa, iar Rusia nu era pregătită să facă acest lucru de partea sa. Negociatorii ruși și finlandezi care au făcut presiuni asupra lui Milosevic nu au avut nicio reținere în a face afaceri diplomatice cu cineva acuzat oficial de crime de război. În mod similar, nu va exista niciun stigmat legat de negocierea cu Putin pentru a pune capăt războiului din Ucraina, indiferent dacă negociatorii provin din țări care au ratificat Statutul de la Roma, care constituie baza juridică a activității CPI, sau, să spunem, din SUA, China sau India, care nu au făcut acest lucru. Președintele chinez Xi Jinping nu a avut nicio problemă indusă de CPI, numindu-l pe Putin „prietenul său drag”, atunci când s-au întâlnit luni la Moscova. Putin poate chiar să călătorească pe scară largă – în Orientul Mijlociu și în cea mai mare parte a Asiei și Africii – deoarece CPI este departe de a fi recunoscută universal.

În cazul lui Milosevic, punerea sub acuzare nu l-a făcut mai intransigent, mai obsedat de a învinge cu orice preț, și nici nu l-a făcut mai dispus la compromisuri. În mod similar, ordinul de arestare a lui Putin nu îl va face pe dictatorul rus mai hotărât decât este deja să lupte până când va putea declara un fel de victorie. Înseamnă puțin pentru calculul lui Putin, deoarece Putin operează deja pe baza presupunerii că sancțiunile occidentale împotriva Rusiei și a elitei sale nu vor fi niciodată ridicate și că liderii occidentali nu vor trata niciodată cu el cu bună credință.

Nici încadrarea oficială de către terți a faptelor lui Putin ca fiind crime nu schimbă nimic pentru el în contextul politic intern imediat. Stăpânirea sa asupra puterii în Rusia rămâne puternică și nu va slăbi neapărat chiar dacă va pierde războiul și va fi forțat să se retragă din Ucraina. Kosovo a însemnat la fel de mult pentru naționaliștii sârbi cum înseamnă Crimeea pentru cei ruși – și totuși Milosevic a rămas la putere în Iugoslavia de pe urmă a mai mult de un an după ce a renunțat la Kosovo. El a cedat doar după ce a convocat alegeri anticipate pentru septembrie 2000: asemenea multor dictatori – Augusto Pinochet în Chile este un alt exemplu grăitor – el și-a supraestimat sprijinul popular. Protestele populare după ce a încercat să revendice o victorie la limită l-au forțat să cedeze după ce armata s-a întors împotriva sa.

Este greu de imaginat că Putin se va supune la ceva asemănător unor alegeri competitive – dar dacă este slăbit de o înfrângere militară relativă, sau chiar de o campanie prelungită cu multe eșecuri militare, concurența poate apărea ca din senin. Dacă Putin este răsturnat, succesorii săi se vor confrunta cu un sistem pe care Putin a avut nevoie de un sfert de secol pentru a-l construi pe baza loialității personale și a unor mecanisme de verificare și echilibrare corupte în mod unic. Oamenii lui Putin se vor afla în fiecare colț al acestuia, pregătind potențial terenul pentru restaurarea sa: pentru cineva ca Putin, doar puterea garantează siguranța personală. Va fi dificil să scăpăm de fostul dictator ca prezență din umbră – acesta este unul dintre motivele pentru care autoritățile sudaneze încă nu l-au extrădat pe liderul destituit al țării, Omar al-Bashir, la Haga.

Nici măcar succesorul lui Milosevic în funcția de președinte, Vojislav Kostunica, nu a vrut ca acesta să fie extrădat. A face așa ceva, chiar și în cazul unui fost lider odios, semnalează o anumită lipsă de suveranitate națională și are aspectul neplăcut al unei răzbunări împotriva unui adversar politic. Și totuși, guvernul lui Zoran Djindjic l-a împachetat fără sentimentalisme la Haga pentru a putea primi ajutor economic occidental. Într-un interviu acordat la scurt timp după extrădare, Djindjic vorbea despre aceasta cu ușurare:

„El este istorie. Milosevic nu mai este o problemă acum în Serbia. Cred că problema este relația dintre națiunea sârbă și democrațiile occidentale după războaie și toate aceste evenimente din trecut. Oamenii [nu îl mai] susțin pe Milosevic. O minoritate, mai puțin de 20 la sută, crede că Milosevic nu merită să fie în închisoare. Dar unii oameni nu înțeleg că, pentru a fi o parte egală și recunoscută a comunității democratice, trebuie să îndeplinim condițiile și să respectăm regulile comunității democratice.”

CPI a oferit Rusiei post-Putin o modalitate ușoară de a scăpa de Putin fără a se deranja cu garanții de securitate sau fără a fi nevoită să îl suporte ca pe un pensionar onorat – lucru pe care ambii lideri ruși post-sovietici, Boris Elțîn și Putin, l-au gestionat cu rea-credință față de predecesorii lor – Mihail Gorbaciov și, respectiv, Elțîn însuși.

Cu toată mândria națională rusă – puțini ruși ar susține predarea unui lider pentru a fi judecat în Occident, așa cum puțini sârbi ar face-o – nu este atât de greu de imaginat că un guvern post-Putin l-ar trimite la CPI în schimbul redeschiderii afacerilor și a granițelor cu Occidentul. Un lider destituit care a condus țara atât de mult timp cât a făcut-o Milosevic (14 ani) sau Putin (22 de ani până acum) este o datorie și o amenințare – și, în plus, vor exista bonusuri imediate pentru elita rusă și pentru o mare parte a populației rusești dacă un Putin destituit este îndepărtat în Olanda.

Această perspectivă este una de care Putin nu poate râde pur și simplu. Așa că reacția sa impulsivă la ordinul de arestare a fost o călătorie surpriză în zonele ocupate ale Ucrainei; imaginile cu Putin conducând o mașină pe întuneric și vizitând ruinele din Mariupol au în mod clar scopul de a-i spori imaginea de macho și popularitatea – și acestea sunt imaginile pe care Kiseliov le-a difuzat în emisiunea sa de duminică, în timp ce nu a șoptit niciun cuvânt despre CPI.