Anisie: Cel mai probabil scenariu pentru noul an școlar este învățământul hibrid

22 iulie 2020, 11:31

„Văzând situația epidemiologică la momentul acesta, care este o situație destul de gravă, cred că cel mai probabil, scenariul acesta hibrid ar putea fi pus în practică. Numai că trebuie să ne pronunțăm asupra acestor scenarii doar în momentul în care o să știm exact cum va evolua situația epidemiologică, pentru că observați și dvs., în spațiul public nu mai sunt respectate normele de prevenire și combatere a îmbolnăvirilor. De aceea, aș face un apel către populație să respecte distanțarea fizică, să poarte mască și în felul acesta să ne protejăm cu toții, să nu ajungem să ne îmbolnăvim”, a declarat la RFI Monica Anisie.

Cursuri online şi prezenţa fizică la ore, alternativ. Acesta este cel mai plauzibil scenariu pentru redeschiderea şcolilor în septembrie. Elevii cer soluţii concrete pentru revenirea în sala de curs. Iar un studiu al organizaţiei Salvați Copiii arată că închiderea şcolilor a avut consecinţe negative în progresul educaţional al copiilor.

Ministrul educaţiei spune că, în cazul revenirii elevilor la clasă, distanţarea se va face la 2 m sau 1 m , în funcție de recomandări.

Un studiu realizat de Organizaţia Salvaţi Copiii arată şi impactul pe care școala online şi pandemia l-au avut asupra elevilor.

Plictiseala este principala stare resimțită negativ de copii, urmată de oboseală, tristețe și furie. Copiii mici din ciclul primar sunt cei care au resimțit cel mai puternic impactul negativ al izolării.

Jumătate dintre copii au folosit telefonul părinților pentru școala online, aproape 30%  au avut materii neacoperite, iar 7 din 10 au petrecut între 3 și 4 ore online pe zi.

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite