ANM: Informare de ploi şi intensificări ale vântului în majoritatea regiunilor, până vineri seara

METEO
METEO
1 aprilie 2021, 13:52

Conform prognozei de specialitate, în intervalul 1 aprilie, ora 21:00 – 2 aprilie, ora 21:00, vor fi ploi mai ales sub formă de aversă, însoţite şi de descărcări electrice, în noaptea de joi spre vineri (1/2 aprilie) şi în prima parte a zilei de vineri (2 aprilie) în Maramureş, Crişana, cea mai mare parte a Transilvaniei şi local în Banat şi în Moldova, iar în cursul după-amiezii zilei de vineri, în special în regiunile sud-estice.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 15 – 25 l/mp, favorizând topirea parţială a stratului de zăpadă din zona montană. Izolat, se va semnala grindină.

De asemenea, vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor, mai ales în cursul zilei de vineri, local şi temporar, cu viteze în general de 45 – 55 km/h, iar în zona înaltă a Carpaţilor Meridionali, cu peste 70 – 80 km/h.

Meteorologii precizează că vremea se va răci accentuat, devenind deosebit de rece la sfârşitul săptămânii în cea mai mare parte a ţării şi, temporar, vor mai fi precipitaţii sub formă de ploaie în zonele joase de relief şi, mai ales, ninsori în zonele montane şi submontane.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă

Weekend cu ninsori și vânt în cea mai mare parte a țării