Anthony Fauci dă asigurări că vaccinurile împotriva Covid-19 de la Pfizer şi Moderna sunt sigure

Anthony Fauci
Anthony Fauci
20 noiembrie 2020, 14:46

„Viteza procesului de dezvoltare nu a compromis siguranţa şi nici integritatea ştiinţifică”, a spus Anthony Fauci în timpul unei conferinţe de presă a celulei de criză de la Casa Albă pentru pandemia de Covid-19.

„Este o reflectare a progreselor ştiinţifice extraordinare pentru acest tip de vaccin, care ne-au permis să facem în câteva luni ceea ce a durat anterior ani de zile”, a explicat imonulogul, potrivit Le Figaro.

Dr. Fauci a precizat că datele au fost analizate de un „corp independent de persoane”.

„Un corp independent de persoane care nu răspunde în faţa nimănui, nici în faţa administraţiei, nici în faţa mea sau în faţa companiilor, a analizat datele şi le-a găsit de încredere. Prin urmare, trebuie să excludem orice idee conform căreia acest lucru a fost eronat. Este foarte grav”, a spus Fauci.

Companiile Pfizer/BioNTech şi Moderna au anunţat în ultimele zile vaccinuri extrem de eficiente împotriva Covid-19, pentru care ar trebui să solicite autorizaţia de urgenţă.

 

 

sursa mediafax

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite