Apărut ca un dans al periferiei, devenit fenomen internațional. 11 decembrie, Ziua Mondială a Tangoului Argentinian

Din 1977, pe 11 decembrie se celebrează Ziua Mondiala a Tangoului. Pentru a marca acest moment, doi campioni români la tango, Raluca Aldea și Csongor Kicsi, au dansat și au vorbit despre pasiunea lor la emisiunea Cu capu-n zori de la TVR1.

Sunt mai multe versiuni ale originilor tangoului, iar cea mai răspândită spune că acest dans s-a născut în bordelurile portului din Buenos Aires, odată cu secolul XX şi că provine din amestecul de tradiţii ale mai multor culturi.

Acest dans are ceva din ritmurile cubaneze habanera, din cele candombe ale sclavilor africani, din milonga argentiniană, din flamenco-ul spaniol şi din cele ale altor dansuri europene aduse în Argentina de marinarii străini.

Tangoul s-a născut în carierele sărace şi pline de imigranţi din Buenos Aires, prin anii 1880-1890. Mulţi dintre imigranţi veniseră fără familii în Argenţina şi, pentru un pic de distracţie, bărbaţii care erau singuri îşi căutau partenere de dans.

Din periferia săracă și bordelurile din Buenos Aires, tangoul s-a răspândit în întreaga Argentina şi în Uruguay, iar apoi a trecut oceanul şi a ajuns în saloanele aristocratice din Paris.

Trupele de dansatori venite din America Latină au avut succes apoi şi la Londra sau Berlin.  În anii 1920, tangoul ajunge în locuri precum New York şi Finlanda, fiecare dezvoltând propriile stiluri şi şcoli de dans.

Din Europa, tangoul s-a reîntors în Argentina şi s-a răspândit, la un alt nivel, prin şcolile de dans şi orchestre specializate.

Tangoul, deopotrivă gen muzical şi dans, are teme banale, dar mişcări pline de pasiune care arată o dispută simbolică pe ringul de dans între îndrăgostiri, cu gesturi de dragoste, ură, gelozie şi de libertate. Versurile de tango, iniţial cu un caracter mai vulgar, au căpătat profunzime şi sentiment. Muzica era interpretată, la vioară, flaut şi chitară, de grupuri mici de muzicanţi amatori care cântau după propria inspiraţie, improvizaţia şi creativitatea fiind singurele reguli.

În jurul anilor 1900, pe scena tangoului apar bandoneonul, un instrument de origine germană, şi pianul, care înlocuiesc treptat sunetul melancolic al flautului.

Tangoul este dansat în multe orașe din lume, pe toate meridianele, iar dansatorii sunt de toate vârstele.

Cele mai renumite tangouri se cânta şi se dansează şi astăzi, la mai mult de la un secol de când au fost compuse: El Choclo, „Ştiuletele de porumb“ – prezentat public în 1903 în localul “El Americano” din centrul Buenos Aires-ului ca “dans creol”; Caminito – scris în 1903, descrie o străduţă îngustă tipică unui sat argentinian; La Media Luz – compus în 1924; Adiós muchachos – vechi şi el de nouă decenii sau Adiós pampa mía, notează sporter.md.

Cel mai faimos tango este considerat La Cumparsita (Mica paradă), compus pentru carnavalul de la Montevideo din 1916.