Arad: Cazuri de COVID-19 la fabrici din zona industrială

30 iulie 2020, 12:29

Autorităţile sanitare au depistat primele cazuri de COVID-19 în cea mai mare zonă industrială a judeţului, aflată la marginea municipiului Arad, unde mai mulţi muncitori din trei fabrici au fost testaţi pozitiv la noul coronavirus.

Şeful Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Arad, Horea Timiş, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, că „îngrijorările sunt foarte mari, pentru că în aceste fabrici lucrează mii de persoane, iar riscul de răspândire rapidă a virusului este foarte ridicat”.

„În acest moment vorbim de câteva cazuri izolate în fiecare dintre cele trei fabrici, persoane care au fost retrase de la locul de muncă şi sunt sub observaţie medicală. Ancheta epidemiologică aflată în derulare, testele care se fac în rândul angajaţilor, ne vor spune care este amploarea răspândirii noului coronavirus în zona industrială”, a spus şeful DSP Arad.

El a precizat că vor fi intensificate controalele în mijloacele de transport folosite pentru navetă de către muncitori, pentru că există informaţii că mulţi dintre pasageri nu poartă mască în autobuzele sau microbuzele care îi transportă la locul de muncă şi acasă.

„Vom avea acţiuni de control pe toate aceste mijloace de transport, pentru că în acestea, dacă nu sunt respectate măsurile de protecţie, există un pericol major de răspândire a virusului”, a spus Horea Timiş.

DSP lucrează la un proiect de înfiinţare a unui centru de testare COVID-19 exclusiv pentru miile de angajaţi din zona industrială de la ieşirea din municipiul Arad spre Nădlac. Companiile ar urma să susţină financiar realizarea testelor pentru proprii angajaţi, iar partea de logistică va fi asigurată de autorităţi.

De la începutul pandemiei, în judeţul Arad au fost confirmate ca infectate 990 de persoane, dintre care 21 în ultimele 24 de ore. Un număr de 81 de pacienţi spitalizaţi au decedat.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite