Argeș, model de gestionare a pandemiei. Prefectul județului, Emanuel Soare, explică ce măsuri au fost luate pentru ca pandemia să fie ținută sub control

20 octombrie 2020, 14:01

Judeţul Argeș a fost primul în care masca a devenit obligatorie peste tot în spaţiile publice și acolo unde nu era aglomerat. Au fost impuse restricții și în ceea ce privește funcționarea localurilor și teraselor, au fost închise piscinele și interzise târgurile. Autoritățile spun că au avut efect controalele permanente în toată această perioadă, în care s-au dat foarte multe amenzi pentru nerespectarea măsurilor. Masca este și acum obligatorie peste tot în Argeș, ca o măsura de prevenție acum, când începe sezonul rece și, implicit, al virozelor respiratorii.

Prefectul județului, Emanuel Soare explică, în direct prin telefon, ce măsuri au fost luate pentru ca pandemia să fie ținută sub control.

Județul Argeș înregistrează cea mai mică rata de infectare la mia de locuitori, după ce la începutul verii s-a confruntat cu un număr mare de cazuri de COVID-19. Luni, județul Argeș a avut 0,67 incidența cumulată a cazurilor la nivel judeţean în ultimele 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, cea mai mică din ţară.

Ce au făcut autoritățile de aici pentru ca numărul cazurilor să scadă? Prefectul județului, Emanuel Soare, a spus că au fost închise rapid piscinele, târgurile, s-au instituit programe speciale pentru terase, restaurante și evenimente private.

Totodată, încă din 30 iulie masca a devenit obligatorie în toate spaţiile pentru grupuri mai mari de două persoane.

„Argeşul este un judeţ mare, puternic industrializat, este cel mai tranzitat judeţ, avem platforme industriale unde se face naveta. Am avut multe explicaţii pentru numărul mare de cazuri. Pe la mijlocul lui iulie am avut primele zile cu 100 de cazuri. Din momentul acela noi am impus progresiv o serie de măsuri restrictive, unice pe ţară. Am luat măsuri progresiv. Erau măsuri în vigoare, am luat altele, culminând pe 30 iulie pentru prima dată în ţară cu obligativitatea purtării măştii de protecţie în toate spaţiile pentru grupuri mai mari de două persoane. Am intensificat controalele pentru că degeaba impunem măsuri dacă nu verificăm“, a mai precizat prefectul judeţului Argeş.

El a subliniat că, deși oamenii au fost iniţial reticenţi, s-au conformat apoi măsurilor, iar în decurs de o lună jumătate s-au văzut şi primele rezultate.

„Am verificat foarte serios şi am început campanii de conştientizare şi educare. Singura măsură rămasă în vigoare a fost purtarea de măşti în spaţiile deschise. Este singura măsură care ne salvează judeţul, ne permite să ne continuăm viaţa în mod normal“, a mai spus Emanuel Soare.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite