Armata ucraineană afirmă că a respins atacuri ruseşti în apropiere de Zaporojie

Militari ucraineni
Militari ucraineni
2 mai 2022, 10:31

Forţele ucrainene au stabilizat frontul la sud-est de oraş, iar pauza intervenită în luptele pentru oraşul Zaporojie este utilizată pentru consolidarea poziţiilor defensive de aici, a relatat duminică seara Unian, citându-l pe şeful administraţiei militare al regiunii Zaporojie, Oleksandr Staruh.

Unităţile ruse, a spus el, au întreprins mai multe încercări nereuşite de a înconjura trupele ucrainene la est de localitatea Guliaipole (regiunea Zaporojie), unde s-au dat lupte înverşunate. Mai multe clădiri rezidenţiale şi reţele de electricitate şi de telefonie au fost avariate în cursul acestor confruntări.

„Trupele ruse au bombardat astăzi (duminică) infrastructura civilă din Orehovo, unde proiectilele au lovit blocuri de locuit cu mai multe etaje. Ca urmare a bombardamentelor inamice, patru persoane au fost duse la spital cu răni de gravitate diferită, iar doi bărbaţi au decedat în urma rănilor făcute de schije”, se menţionează într-un comunicat al administraţiei regiunii Zaporojie.

În localitatea Rodî, din aceeaşi regiune, militarii ruşi au transformat clădirea spitalului local în depozit de muniţie. În acelaşi timp, forţele de ocupaţie au interzis personalului de aici să acorde asistenţă medicală locuitorilor, potrivit Unian.

În regiunea Zaporojie, trupele ruse îi folosesc pe civili drept scuturi umane, denunţă Kievul, în timp ce Moscova acuză dimpotrivă forţele ucrainene de folosirea civililor în acelaşi scop.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite