Asociaţia „Niciodată Singur, Prietenii Vârstnicilor”, model de voluntariat. Prietenia necondiţionată, cel mai nobil ajutor

12 februarie 2023, 13:49

Magda Smiricinschi este voluntară. După o zi lungă la serviciu îşi onorează promisiunea de a se întâlni cu doamna Viorica Puia. I-a cumpărat și câteva lucruri de strictă necesitate.

Cele două femei au amintiri frumoase, acasă sau în plimbări, în oraș ori în călătorii prin țară.

Un studiu național realizat în 2021 de Asociația „Niciodată Singur, Prietenii Vârstnicilor” indică o altfel de pandemie, de dată asta a singurătății, în rândul celor 1,8 milioane de vârstnici care trăiesc în mediul urban din România.

CĂTĂLIN DINU, director executiv Asociaţia „Niciodată Singur, Prietenii Vârstnicilor”: Sunt 450.000 vârstnici singuri, în situația asta, în orașele Românei. Foarte singuri. Văd doar două persoane în fiecare lună, cu care poartă o conversație.

Să devii prietenul, pe mai mulți ani, al unui vârstnic singur, ajutându-l cu lucruri pe care nu le mai poate face cu propriile forțe, de la cumpărături până la însoțirea spre consultațiile medicale, este un model de voluntariat aplicat pe plan mondial de 80 de ani. Asociația Prietenii Vârstnicilor umple deja de șapte ani golul singurătății pentru 300 de vârstnici, cu tot atâția voluntari, în 8 orașe din România.

CĂTĂLIN DINU, director executiv Asociația „Niciodată Singur, Prietenii Vârstnicilor”: Faptul că e cineva care să-ți deschidă ușa, să te mai sune, să te întrebe ce faci sau să-ți spună hai un pic să ne plimbam în parc, cred că asta e mai prețioasă decât orice ajutor material. E un serviciu gratuit, e un serviciu necondiționat de nimic. Avem voluntari care la masa de Crăciun, în familie, invită și vârstnicul beneficiar. Găsim foarte ușor voluntari. Cred că pandemia ne-a învățat foarte mult ce înseamnă singurătatea.

Asociația Prietenii Vârstnicilor primește lunar 50 de cereri de la oameni de toate vârstele și de felurite profesii care vor să devină voluntari în acest program.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă