Atenţionare Cod galben de ninsori moderate cantitativ şi viscol pentru 16 judeţe, până sâmbătă după-amiază

Cod galben de ninsori
Cod galben de ninsori
5 martie 2021, 10:50

Conform prognozei de specialitate, în intervalul 5 martie, ora 16:00 – 6 martie, ora 16:00, pe durata atenţionării Cod galben, la munte va ninge moderat cantitativ (15 – 20 l/mp) şi se va depune strat nou de zăpadă, local mai consistent, la început în nordul Carpaţilor Orientali, apoi mai ales în Carpaţii de Curbură şi estul Carpaţilor Meridionali.

Vântul va avea intensificări cu viteze de 70 – 90 km/h, iar la peste 1.700 de metri altitudine rafalele vor depăşi 100 km/h şi va fi viscol, în timp ce vizibilitatea va fi redusă.

Judeţele aflate sub Codul galben sunt: Argeş, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Buzău, Covasna, Dâmboviţa, Harghita, Maramureş, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Suceava, Vâlcea şi Vrancea.

Totodată, în intervalul 5 martie, ora 14:00 – 6 martie, ora 16:00, va fi în vigoare o informare meteo vreme rece, precipitaţii mixte, intensificări ale vântului şi ninsori viscolite la munte.

Astfel, pe parcursul perioadei analizate, vremea se va răci accentuat, la început în nordul şi nord-vestul ţării, iar sâmbătă (6 martie) şi în celelalte regiuni. Vor fi precipitaţii vineri (5 martie) în nordul, vestul şi centrul ţării, iar sâmbătă (6 martie) mai ales în sud.

În zonele joase de relief vor fi ploi, ce se vor transforma treptat în lapoviţă şi ninsoare, astfel încât în Maramureş, Moldova şi Transilvania vor predomina ninsorile, iar în Oltenia, Muntenia şi Dobrogea vor fi precipitaţii mixte.

La munte vor fi mai ales ninsori şi se va depune strat nou de zăpadă, iar vântul va avea intensificări cu viteze, în general, de 60 – 90 km/h, viscolind temporar zăpada. Intensificări ale vântului se vor înregistra şi în restul teritoriului, cu viteze în general de 45 – 55 km/h şi, trecător, 70 km/h.

Răcire accentuată a vremii în Bucureşti, de la 18 grade vineri, la maximum 5 grade sâmbătă

Regimul termic prognozat pentru Bucureşti în următoarele două zile se va schimba radical, iar după o zi de vineri cu valori termice maxime de până la 18 grade va urma ca sâmbătă acestea să scadă la cel mult 5 grade Celsius, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

Prognoza de specialitate relevă faptul că, în intervalul 5 martie, ora 14:00 – 6 martie, ora 8:00, vremea va fi deosebit de caldă în orele amiezii, când se vor înregistra 17 – 18 grade Celsius. Cerul, mai mult senin în mare parte a intervalului, se va înnora treptat spre sfârşitul acestuia. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări după-amiaza şi seara, cu viteze la rafală de până la 45 km/h, în timp ce temperatura minimă va fi de 1 – 3 grade Celsius.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite