Atmosferă de sărbătoare la Veszprem, prima Capitală Culturală Europeană din 2023. Deși au fost zero grade și ningea, străzile orașului au fost pline de oameni
22 Ianuarie 2023, 14:33 (actualizat 22 Ianuarie 2023, 14:40)
(actualizat 22 Ianuarie 2023, 14:40) | Știrile TVR

Atmosfera de sărbătoare noaptea trecută pe străzile din Veszprem. Orașul din Ungaria a dat startul oficial al programului și a devenit prima Capitală Culturală Europeană din 2023. Urmează rândul Timișoarei și al orașului Elefsina din Grecia, care tot anul vor celebra și ele deținerea titlului prin evenimente, expoziții și spectacole. În Ungaria, momentul a fost sărbătorit cu bucurie și emoție de turiști și de localnici deopotrivă. Trei spectacole au animat centrul orașului, transformat într-un adevărat furnicar.

Ceremonia de deschidere a programului Capitală Culturală Europeană a avut trei spectacole ținute în locuri simbolice din oraș. Gândite pentru toate vârstele și toate gusturile, toate au spus povestea orașului.

”Shine” -  ”Strălucește” - e mottoul sub care se desfășoară acest eveniment, iar în noaptea aceasta Veszprem a strălucit punându-și în valoare cominitatea, cultura, istoria și tradițiile.

Deși au fost zero grade și ningea, străzile orașului au fost pline de oameni.

”Este fantastic. Am venit de la 200 de kilometri distanţă doar pentru acest eveniment. Cred că este frumos. Este un spectacol despre istoria Ungariei”, ne-a declarat un turist.

Iar altul a completat: ”E foarte frumos. Actorii sunt foarte buni şi cred că toţi oamenii se bucură de acest spectacol, chiar dacă e foarte frig”.

Pentru 2023, organizatorii Capitalei Culturale Europene din Veszprem au pregătit peste 3.000 de evenimente culturale. Timișoara marchează deschiderea oficială timp de 3 zile, între 17 și 19 februarie.