Autonomie strategică deschisă | Un editorial de Gabriel Giurgiu, realizatorul emisiunii “Europa mea”

Cei mai mulți bănuim că ar fi vorba despre cum să își ajusteze fiecare țară atitudinea față de China. Se oferă, carevasăzică, oarece libertate de mișcare în comerțul cu terții? Greu de crezut, dar altceva ce să înțelegi din salată de vorbe a Comisiei?

Greu cu comunicarea la Bruxelles. După cinci ani respirabili (ba, aș zice chiar agreabili) cu Juncker, Tusk și chiar Schinas, cu replici care deveneau titluri de articole de la sine, veni iar o perioadă de restriște. Șefa, adică doamna von der Leyen are un singur fel de a vorbi cu lumea: câte un clip scurt, filmat într-un cadru aseptic și modernist, în clădirea Berlaymont. E drept, apar simultan variantele în engleză, germană, franceză. Nici Josep Borell, nici Charles Michel nu par a fi mai vioi când e să împrăștie mesajele importante.

Culmea este că ar avea ce să comunice. În ciuda unui cor întreg de bocitoare, de varii partituri ideologice, Uniunea nu pare a se destrăma defel. Dimpotrivă, aș zice. De când cu criza produsă de nenorocita asta de molimă, după două momente relativ jenante, unul produs de Germania, celălalt furnizat de Olanda, lucrurile par a se așeza înspre adâncirea integrării, înspre multiplicarea politicilor comune și a creșterii solide a nivelului de coordonare între statele membre (nah, scuzați și voi fraza, altfel nu am știut să zic).

Așadar, după momentul în care nemții au hotărât să nu mai exporte măști de protecție (a durat fix 24 de ore) și niște ieșiri jignitoare ale premierului Rutte la adresa țărilor din sudul continentului, chestiunile au început să se așeze, mai ales după anunțul franco-german de susținere a planului privind emisia de obligațiuni garantate de toate statele membre. Iaca așa, de vreo două luni încoace, nu trece zi fară câte un apel la coordonare politică, strategii comune, practic dezvoltarea de politici integrate în te miri care domenii.

Prima cerere a venit referitor la politicile sanitare, medicale. Se știe, sistemele de sănătate sunt pur naționale, Comisia nu are nimic de spus, nu există acquis. După cum s-a văzut, nu există nici măcar un sistem de stocuri de urgență, capabil să achiziționeze și să distribuie un minim de echipament în cazuri de necesitate. De abia acum se pune pe picioare. A apărut necesitatea de a dezvolta proceduri și chiar metode statistice comune. Altfel, există riscul să compari mere cu pere și să nu ai habar pe ce lume te afli, în ce perioadă a molimei te găsești. Apoi, a apărut nevoia unei alte coerente: cum și când închidem granițele. Dacă le închidem, pe ce criterii, în ce fel, cum facem să nu paralizăm comerțul și să golim magazinele? Imediat s-a pus problema blocării tentațiilor naționale înspre protecționism. Chiar România a avut o idee, cum că să interzică exporturile de cereale. A renunțat rapid, după niște telefoane cu mesaj hotărât.

Mișcarea următoare a venit de la sine: relaxarea regimului ajutoarelor de stat și a subvențiilor din bani publici (inutil de precizat, spre ciuda doamnei Vestager și a unui întreg DG, cel mai influent dn Bruxelles, DG Competition). Cu ocazia asta, a scapăt și România de procedura de deficit excesiv. Și așa veni momentul discuțiilor despre redresarea economică de după pandemie. Consiliul (de fapt, cei doi membri mai influenți ai Consiliului, Franța și Germania) propune granturi finanțate de obligațiuni, de vreo 500 de miliarde. Se opun patru țări (cică ar fi doar trei), grupul așa numit al frugalilor. Comisia vine și dăruiește masa cu încă 250 de miliarde. Ultimile, ca împrumut, cu condiții de îndeplinit. Și nu a apărut încă forma finală a celebrului MFF, adică bugetul multianual 2021-2027.

Cereri de standarde unice pentru relaxarea post pandemie. Cereri de scheme de sprijin pentru turism și HORECA. Presiuni pentru acordarea de subvenții publice industriei aviatice europene. Deocamdată, nemții au ajutat Lufthansa cu 9 miliarde de euro și italienii au scos (pentru a câta oară?) Alitalia din buza falimentului. Astfel de gesturi ar fi fost de neconceput înainte de criză.

Dacă punem una peste alta deciziile și inițiativele ultimelor săptămâni, găsim emisiuni de obligațiuni în numele întregii eurozone, cereri de coordonare a politicilor europene în sănătate, transporturi, turism și multe, multe altele. S-au dus vremurile când aveam coordonare numai pentru agricultura, calitatea mezelurilor și relațiile economice cu terții. Sau… să batem în lemn, că nu știm exact ce înseamnă “autonomie strategică deschisă”.