Avertisment MHRA: Cei care au un istoric de alergii ar trebui să evite vaccinul Pfizer-BioNTech

9 decembrie 2020, 15:54

Autoritatea de reglementare a medicamentelor din Marea Britanie (MHRA) i-a avertizat pe cetăţenii cu un istoric semnificativ de alergii să evite vaccinul dezvoltat de Pfizer şi BioNTech împotriva Covid-19, după ce doi britanici au raportat efecte secundare în prima zi a campaniei de vaccinare.

Marea Britanie este prima ţară europeană care a început campania de vaccinare pentru populaţie, marţi, în ceea ce se conturează a fi o provocare logistică imensă, poate cea mai mare cu care s-a confruntat ţara pe timp de pace.

Stephen Powis, directorul Sistemului Naţional de Sănătate (NHS), a declarat, citat de Reuters, că sfatul medicilor a venit după ce doi angajaţi ai NHS au raportat reacţii anafilactoide asociate cu prima doză de vaccin.

„Aşa cum este obişnuit în cazul noilor vaccinuri, MHRA a lansat acest avertisment ca o măsură de precauţie, pentru ca oamenii cu un istoric semnificativ de alergii să nu apeleze la acest vaccin, după ce două persoane aflate în această situaţie au prezentat ieri efecte secundare”, a declarat Powis.

Acesta a mai spus că „ambele persoane sunt în stare stabilă şi se recuperează”.

Autoritatea MHRA a subliniat că acest avertisment este lansat ca o măsură de precauţie, iar June Raine, directorul executiv al MHRA, a declarat că această reacţie nu se număra printre efectele secundare observate în timpul testelor.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă

România, la un pas de epidemie de gripă

Permafrost arctic

Viruși ”Zombie”, vechi de aproape 50.000 de ani, readuși la viață în Siberia