Bătaie cu bâte și săbii într-un cartier din Sânicolau Mare, judeţul Timiş. Trei bărbați au ajuns la spital
16 Septembrie 2020, 11:50
(actualizat 16 Septembrie 2020, 12:31)

Scene violente în noaptea de marți spre miercuri pe o stradă din Sânicolau Mare, judeţul Timiş. Mai mulți bărbaţi s-au luat la bătaie, cu bâte şi săbii. Unul dintre cei care au participat la confruntare a fost tăiat şi a ajuns de urgenţă la spital.

Totul a pornit de la muzica dată prea tare în casa în care locuiau un bărbat și fiul său. Unul dintre vecini deranjat de sunetul prea puternic s-a dus la poarta acestora și le-a cerut să dea muzica mai încet.

Așa a început scandalul. Cei doi au ieșit în stradă cu o bâtă și cu o sabie cu care l-au tăiat pe vecin. Și acesta ripostase cu un cuțit.

În scurt timp polițiștii au ajuns la fața locului și au oprit bătaia. Cei trei bărbați au ajuns la spital.  Doi dintre ei au fost internați pe secția de Neurochirurgie, iar cel de-al treilea a fost externat.

Scandalul a avut loc într-un cartier în care locuiesc foarte multe familii de romi,  în orașul Sânnicolau Mare, în județul Timiș.