Bătaie între doi elevi la o şcoală din Ploieşti. Un copil de 9 ani a ajuns la spital cu traumatism cranian

Bătaie în școală
Bătaie în școală
7 aprilie 2022, 11:31

Potrivit datelor comunicate de Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Prahova, poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 2 Ploieşti au fost sesizaţi despre faptul că în incinta unei unităţi de învăţământ din municipiu ar fi avut loc o agresiune fizică între doi minori.

Din primele verificări a reieşit faptul că în pauza dintre orele de curs, în timp ce se jucau, doi elevi de 9 ani s-ar fi lovit reciproc, unul dintre aceştia fiind transportat la o unitate medicală.

Purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Prahova, George Duţă, a precizat, potrivit Agerpres că un echipaj a preluat de la Şcoala „Nicolae Simache” din Ploieşti un copil de 9 ani care prezenta traumatism cranian minor, fiind transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă pentru investigaţii.

În cauză, poliţiştii s-au sesizat din oficiu, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite