Berlinul se pregăteşte pentru o eventuală naţionalizare a Gazprom Germania
28 August 2022, 07:54 (actualizat 28 August 2022, 07:58)
(actualizat 28 August 2022, 07:58) | Știrile TVR

Guvernul de la Berlin a înfiinţat un holding pentru a realiza o posibilă naţionalizare a Gazprom Germania, afacerea cu energie abandonată de compania Gazprom din Rusia în luna aprilie, a informat duminică Welt am Sonntag, transmite Reuters.

Autoritatea de reglementare a energiei din Germania a declarat în aprilie că va administra compania - o afacere de comercializare, stocare şi transport - în interesul Germaniei şi al Europei.

Sub denumirea de Securing Energy for Europe Holding GmbH (SEEHG), holdingul este responsabil pentru investiţiile companiei, a relatat ziarul, citând un document guvernamental.

Doi avocaţi de la firma de avocatură CMS Hasche Sigle sunt directori generali, a adăugat publicaţia.

CMS Hasche Sigle a refuzat să comenteze ştirea, invocând obligaţii de respectare a confidenţialităţii.

Ministerul german al economiei a declarat că este la curent cu înfiinţarea holdingului, considerată drept o măsură de precauţie în vederea oricărei decizii de restructurare.

 

 

 

sursa agerpres