Bilanț coronavirus: 2.104 cazuri de COVID-19 și 212 decese, înregistrate în ultimele 24 de ore
25 Noiembrie 2021, 11:10
(actualizat 25 Noiembrie 2021, 14:24)

În ultimele 24 de ore, în România au fost raportate 2.104 cazuri de COVID-19 și 212 decese, dintre care 35 anterioare intervalului de referinţă, a informat, joi, Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

Un număr de 2.104 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, fiind efectuate peste 43.000 de teste, a informat, joi, Grupul de Comunicare Strategică.

Până joi, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.771.887 de cazuri de COVID-19, dintre care 10.196 sunt pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima trecere prin boală.

Potrivit GCS, 1.663.637 pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.

La nivel naţional, au fost prelucrate 10.673.845 teste RT-PCR şi 5.200.435 de teste rapide antigenice.

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 14.514 de teste RT-PCR (8.047 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 6.467 la cerere) şi 28.660 teste rapide antigenice.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 424 de persoane au fost reconfirmate cu COVID-19.

Un număr de 212 decese la pacienţi infectaţi cu virusul SARS-CoV-2 au fost raportate în ultimele 24 de ore, dintre care 35 anterioare intervalului de referinţă, a informat, joi, Grupul de Comunicare Strategică.

Cele 35 de decese anterioare intervalului de referinţă au survenit în judeţele Bacău, Braşov, Brăila, Giurgiu, Mureş, Neamţ, Tulcea şi Bucureşti, în lunile octombrie şi noiembrie 2021.

Potrivit GCS, au murit 109 bărbaţi şi 103 femei, internaţi în spitalele din judeţele Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Botoşani, Braşov, Brăila, Buzău, Călăraşi, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Covasna, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Harghita, Iaşi, Ilfov, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiş, Tulcea, Vaslui, Vrancea şi din Bucureşti.

Dintre cele 212 decese, două au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, şapte la categoria de vârstă 40-49 ani, 21 la categoria de vârstă 50-59 ani, 47 la categoria de vârstă 60-69 ani, 81 la categoria de vârstă 70-79 ani şi 54 la categoria de vârstă peste 80 ani.

Din totalul de 212 pacienţi decedaţi, 190 erau nevaccinaţi şi 22 vaccinaţi. Cei 22 de pacienţi decedaţi vaccinaţi aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 50-59 ani şi peste 80 de ani. 21 dintre pacienţii vaccinaţi care au decedat prezentau comorbidităţi, iar pentru un pacient nu au fost raportate comorbidităţi.

De la începutul pandemiei, în total, 55.829 de persoane diagnosticate cu COVID-19 au murit în România.

Un număr de 8.859 de persoane infectate cu SARS-CoV-2 sunt internate în unităţile sanitare, dintre care 132 sunt copii, a anunţat Grupul de Comunicare Strategică.

Potrivit sursei citate, la terapie intensivă sunt internaţi 1.341 de pacienţi, în scădere faţă de ziua precedentă, dintre care 12 sunt copii.

Dintre cei 1.341 de pacienţi internaţi la ATI, 130 au certificat care atestă vaccinarea.

Pe teritoriul României, 38.884 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu şi 9.012 persoane se află în izolare instituţionalizată.

De asemenea, 50.819 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată - 44.

la nivel naţional, joi, sunt disponibile 155 de paturi la terapie intensivă pentru pacienţii bolnavi de COVID-19, în afara celor rezervate pentru persoane cu anumite condiţii medicale care sunt şi confirmate cu infecţie cu SARS-CoV-2.

Joi, conform datelor existente în aplicaţia alerte.ms, sunt 1.685 de paturi ATI destinate pacienţilor COVID-19.

În Bucureşti, sunt avizate 398 de paturi de ATI pentru pacienţii bolnavi de COVID-19.

La nivel naţional, există o rezervă operaţională de 95 de paturi ATI destinate pacienţilor infectaţi cu SARS-CoV-2, a precizat GCS. Acestea sunt activate, în dinamică, acolo unde numărul pacienţilor ATI depăşeşte capacitatea secţiilor principale.

Conform GCS, 1.341 de paturi ATI sunt ocupate în toată ţara.

În ţară, la acest moment, sunt disponibile 155 de paturi de ATI: cinci în Bucureşti, unul în judeţul Bacău, opt în judeţul Botoşani, două în judeţul Buzău, patru în judeţul Călăraşi, patru în judeţul Caraş Severin, 18 în judeţul Constanta, unul în judeţul Dâmboviţa, zece în judeţul Dolj, opt în judeţul Galaţi, patru în judeţul Gorj, unul în judeţul Harghita, două în judeţul Hunedoara, 14 în judeţul Iaşi, două în judeţul Mehedinţi, două în judeţul Mureş, două în judeţul Neamţ, şapte în judeţul Olt, unul în judeţul Satu Mare, 16 în judeţul Sibiu, 12 în judeţul Suceava, cinci în judeţul Teleorman, unul în judeţul Timiş, opt în judeţul Vaslui, 17 în judeţul Vrancea - altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiţii medicale care sunt şi confirmate cu SARS-CoV-2.

Potrivit sursei citate, se lucrează în continuare pentru operaţionalizarea şi asigurarea personalului medical necesar pentru alte paturi ATI, care vor fi disponibile în zilele următoare.

"În procesul de operaţionalizare a unor noi paturi ATI se pune accent pe cele destinate persoanelor care prezintă anumite condiţii medicale şi care sunt şi confirmate cu SARS-CoV-2, pentru că în aceste cazuri respectivii pacienţi prezintă afecţiuni grave ce pot constitui comorbidităţi şi sunt expuşi unui risc mult mai mare", a transmis GCS.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.492 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 291 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.

Incidenţa cazurilor de COVID-19 cumulată la 14 zile este mai mare de 6 la mia de locuitori în patru oraşe, în scădere faţă de ziua precedentă, a informat, joi, Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

Potrivit GCS, incidenţă peste 10 la mia de locuitori nu se mai înregistrează în niciun oraş.

Oraşele cu cea mai mare incidenţă sunt:

* Vaşcău (Bihor) - 8,03

* Curtici (Arad) - 7,23

* Valea lui Mihai (Bihor) - 6,3

* Făurei (Brăila) - 6,09

* Geoagiu (Hunedoara) - 5,8

* Huedin (Cluj) - 5,39

* Orăştie (Hunedoara) - 5,22

* Techirghiol (Constanţa) - 5,2.

În ceea ce priveşte comunele, cea mai mare incidenţă se înregistrează în:

* Cerbăl (Hunedoara) - 16,95

* Valea Ierii (Cluj) - 15,14

* Dezna (Arad) - 12,81

* Bulzeştii de Sus (Hunedoara) - 11,63

* Sic (Cluj) - 11,08

* Bogata (Mureş) - 10,59

* Blăgeşti (Vaslui) - 10,58.

Poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ultimele 24 de ore, 2.205 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 531.250 lei, ca urmare a încălcării prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, a informat, joi, Grupul de Comunicare Strategică.

Încălcările normelor de protecţie sanitară pot fi sesizate la TELVERDE 0800.800.165, operaţionalizat de Ministerul de Interne, apelurile fiind preluate de un dispecerat în sistem integrat şi repartizate structurilor teritoriale pentru verificare, precizează GCS.