Biserica Angliei analizează posibilitatea de a nu se mai referi la Dumnezeu prin pronumele ”El”. Mai mulţi preoţi au solicitat să li se permită utilizarea termenilor neutri din punctul de vedere al genului

Biserică
Biserică
8 februarie 2023, 12:10

Biserica a anunţat că va înfiinţa în primăvară o nouă comisie pe această temă, care va decide dacă acceptă sau nu schimbările.

Orice eventuală modificare, care va marca îndepărtarea de la învăţăturile tradiţionale ebraice şi creştine cu vechime de milenii, va trebui aprobată de sinod, forul decizional al Bisericii.

Reverendul Michael Ipgrave,
episcop de Lichfield şi vicepreşedinte al comisiei liturgice responsabile de acest caz, a spus că Biserica ”analizează folosirea limbajului diferenţiat pe genuri în legătură cu Dumnezeu de mai mulţi ani”.

‘După discuţii dintre cele două comisii din acest domeniu, un nou proiect comun asupra limbajului diferenţiat pe genuri va demara în această primăvară”, a spus el.

”Laolaltă cu alte schimbări potenţiale ale unor prevederi liturgice autorizate, schimbarea formulării şi a numărului de forme autorizate pentru iertarea păcatelor vor necesita un proces sinodal complet în vederea aprobării”, a mai spus el.

Detaliile proiectului sunt neclare până în prezent.

Comentariile episcopului reprezintă răspunsul la o întrebare ridicată în cadrul sinodului de reverendul Joanna Stobart, vicar de Ilminster şi Whitelackington în comitatul Somerset, referitoare la progresul înregistrat în dezvoltarea ”unui limbaj mai incluziv” în cadrul serviciului religios.

Nu este clar până în acest moment cu ce ar putea fi înlocuită sintagma ”Tatăl Nostru” din rugăciunea ”Tatăl Nostru”, cea mai importantă rugăciune a creştinilor, pe care Iisus Hristos a rostit-o înaintea discipolilor săi, instruindu-i să o transmită generaţiilor următoare.

Criticii conservatori au contestat posibilitatea schimbărilor, iar reverendul Ian Paul a declarat pentru The Telegraph că ar reprezenta o abandonare a însăşi doctrinei Bisericii.

”Faptul că Dumnezeu este denumit ‘Tată’ nu poate fi înlocuit cu ‘Mamă’ fără schimbarea sensului şi nici nu poate fi desemnat prin neutrul ‘Părinte’ fără pierderea semnificaţiei”, a spus el.

”Taţii şi mamele nu sunt interschimbabili, ci relaţionează cu urmaşii lor în moduri diferite”, a mai spus el.

”Dacă comisia liturgică încearcă să facă o schimbare, atunci vor îndepărta într-un mod semnificativ doctrina Bisericii de la fundamentarea sa pe scripturi”.

”Nu e vreo noutate. Creştinii au recunoscut din vremurile antice că Dumnezeu nu este nici bărbat, nici femeie, cu toate acestea, varietatea modurilor de adresare şi de descriere a lui Dumnezeu din scripturi nu a fost întotdeauna reflectată în ritualurile noastre”, a precizat un purtător de cuvânt al Bisericii Angliei.

”A existat un interes sporit în explorarea unui nou limbaj după introducerea formelor curente de oficiere în limbaj contemporan în urmă cu peste 20 de ani”, a adăugat el.

”Ca parte din programul său obişnuit de lucru pentru următorii cinci ani, Comisia Liturgică a solicitat Comisiei pentru Credinţă şi Constituţie să colaboreze în vederea analizării acestor chestiuni.”

”În mod clar nu există niciun plan pentru abolirea sau revizuirea substanţială a liturghiilor autorizate în prezent şi nicio astfel de schimbare nu poate fi realizată fără o legislaţie extensivă”.

 

 

sursa Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă