Boris Johnson, testat pozitiv la noul coronavirus în urmă cu zece zile, a fost internat în spital

Boris Johnson
Boris Johnson
6 aprilie 2020, 07:26

Premierul britanic, Boris Johnson, testat pozitiv la noul coronavirus în urmă cu zece zile, a fost internat în spital duminică pentru a fi supus unor examinări suplimentare, au anunţat serviciile sale, scriu Reuters şi AFP.

„La sfatul medicului său, prim-ministrul a fost spitalizat în această seară pentru o serie de teste”, potrivit unui comunicat emis de biroul său.

„Aceasta este o măsură de precauţie, întrucât premierul continua să prezinte simptome persistente de coronavirus la zece zile după testarea pozitivă la virus”, a adăugat Downing Street.

Boris Johnson, în vârstă de 55 de ani, a devenit pe 27 martie primul lider al unei mari puteri care a anunţat că este pozitiv la coronavirus. El a intrat în izolare într-un apartament al reşedinţei oficiale din Downing Street, iar vineri a anunţat că are în continuare febră.

Biroul său a subliniat că spitalizarea nu a fost una de urgenţă şi că Boris Johnson rămâne la conducerea guvernului.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă