Botoșani: Au fost identificate probleme la instalația electrică din Spitalul Județean, afirmă administrația

3 februarie 2021, 13:04

Instalația electrică a unei secții exterioare a spitalului este subdimensionată și nu face față consumurilor actuale, care au crescut ca urmare a utilizării unui număr ridicat de concentratoare de oxigen, dar și ca urmare a utilizării unor surse suplimentare de căldură.

Directorul spitalului a anunțat că va cere specialiștilor Inspectoratului pentru Situații de Urgență să instruiască personalul de la Secția de Boli Infecțioase pentru a ști cum să folosească concentratoarele de oxigen și pentru a fi pregătit să intervină în situații de urgență.

La rândul sau, directorul Direcției de Sănătate Publică, medicul Monica Adăscăliței, cere conducerii spitalului să asigure condiții bune de încălzire a saloanelor, astfel încât pacienții să nu fie nevoiți să utilizeze surse externe de căldură.

Rămâne de văzut în ce măsură conducerea spitalului din Botoșani va reuși să rezolve această problema stringentă. În momentul de față, în secția de boli infecțioase sunt internați 45 de pacienți cu COVID-19.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite