#BRILLIANT | Dr. Bogdan Moldovan: „Sunt ca un sanitar pe linia frontului, la granița dintre viață și moarte”

8 octombrie 2022, 21:36

Șeful secției de chirurgie din cadrul Spitalului Sfântul Constantin din Brașov nu a uitat însă cum a pornit în ceea ce avea să devină scopul vieții sale: atingerea excelenței în chirurgie.

Bogdan Moldovan este considerat la ora actuală în România și chiar în afara granițelor unul dintre puținii medici români care pot realiza intervenții complicate și cu un grad ridicat de risc.

Dincolo de succesul pe care i l-au adus operațiile în premieră națională, pentru Bogdan Moldovan acest parcurs a însemnat multă muncă și sacrificii.

Într-un interviu acordat gazdei Brilliant, Loredana Negrilă, renumitul chirurg reconstruiește, afectiv și identitar, pasaje din devenirea sa.

Aflați astăzi, la Brilliant, povestea unui om care face, de cele mai multe ori, imposibilul să devină posibil.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite