Brilliant| Dr. Hadi Rahimian, medic primar obstetrică-ginecologie, specialist în chirurgie fetală: „Operez gratuit pentru că asta e forma mea de recunoștință, există un Dumnezeu care m-a adus aici”

27 decembrie 2022, 16:15

Este omul de o modestie aproape nepământeană care pare să trăiască cu intensitatea unui copil fiecare clipă. În urmă cu mai bine de 40 de ani a luptat, 7 ani și jumătate, în războiul dintre Irak şi Iran care s-a întins pe o perioadă de 8 ani. A fost unul dintre acei 100 de norocoşi răniți, dar întorşi acasă, dintr-un total de 300. A făcut paraşutism, pilotează din pasiune și tot datorită unei pasiuni mai mari care „atinge Cerul”, așa cum îi place să spună, a ales să se facă medic, să vină în România și să-i salveze pe cei mai fragili dintre micuții care urmează să vină pe lume.

Era deja un ginecolog bun atunci când a fost martor la decesul unui făt care avea nevoie de o operație intrauterină pe care, acum mai bine de 10 ani, nu o putea face nimeni în țara noastră. Acela a fost momentul în care a decis să studieze pe banii lui chirurgie materno-fetală. Au urmat ani de cursuri în Marea Britanie, Spania, Olanda, a participat la zeci de intervenții intrauterine în afara României. A exersat, a repetat, a implementat protocoale medicale pe care azi le predă tinerilor care vor să învețe această „ramură” a chirurgiei.

Pentru el, dorința de cunoaștere și de atingere a excelenței au avut prioritate chiar în fața propriului confort. Realitatea pe care o cunoaștem astăzi, în materie de chirurgie fetală, în România, nu ar fi fost aceeași fără sacrificiul lui. Și totuși, nimic nu îi oferă astăzi mai multă îngăduință față de viață cu toate nedreptățile ei decât amintirile din război:un fel de bastion al libertății care îi desființează toate  barierele fizice și mentale.

Invitatul Loredanei Negrilă din această ediție Brilliant retrăiește, afectiv și identitar, o descriere a lumii cu suferințe cauzate de războaie exterioare și interioare, totul povestit din perspectiva unui narator omniscient și omniprezent, foarte talentat, comparabil cu un romancier care întrețese o poveste aparent neutră, dar lucrată în detaliu, cu răbdare, ca un liric și bogat raport verbal al lucrurilor din istorie cel mai greu de verbalizat. De altfel, așa e mintea umană, cea lipsită de superficialitate, iar medicul Hadi Rahimian încearcă să surprindă exact acest exercițiu de memorie, tulburător prin încărcătura sa de adevăr. Amintirile lui șterg granițele personalităților, faptele și preocupările lor alcătuiesc vârtejul etern al existenței unui om care lasă drept moștenire spirituală capacitatea extraordinară de a dărui total și necondiționat. Nu uită nici de loialitatea față de origini, față de țara sa natală, Iran și răspunde fiecărei întrebări cu aceeași modestie.Toate, armonizate cu fler și originalitate într-o călătorie numită viață. Iar întrebarea este…dacă există vreun sens în ea. Aflați de la el, de la medicul și omul de poveste, Hadi Rahimian, într-o ediție specială Brilliant, în Ajunul Crăciunului.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite