Bruce Springsteen, mesaj adresat lui Donald Trump: Pune-ți naibii o mască

Bruce Springsteen
Bruce Springsteen
18 iunie 2020, 10:22

Bruce Springsteen, supranumit „The Boss”, a declarat într-un interviu acordat programului radiofonic „From His Home to Yours” şi preluat de revista Esquire că numărul mare de morţi pe care îl provoacă criza coronavirusului reprezintă „o ruşine naţională”.

„Aveam un alt program pregătit pentru a îl transmite săptămâna aceasta în această vară ciudată şi agitată, dar cu peste 100.000 de americani morţi în ultimele luni şi cu răspunsul ruşinos dat de liderii noştri, sunt pur şi simplu furios”, a spus Bruce Springsteen.„Aceste vieţi meritau ceva mai mult decât să fie simple statistici incomode pentru tentativa de realegere a preşedintelui nostru”, a precizat artistul.

Muzicianul din New Jersey s-a adresat apoi direct preşedintelui american: „Voi începe prin a trimite (un mesaj) omului aşezat în Biroul Oval. Cu tot respectul, domnule, arată puţină consideraţie şi grijă faţă de compatrioţii tăi. Pune-ţi naibii o mască!”.

Nu este prima oară când Bruce Springsteen îl critică pe Donald Trump, celebrul rocker declarând în anii trecuţi că actualul preşedinte nu are niciun interes să unească ţara şi că nu înţelege ceea ce înseamnă să fii american.

Preşedintele Trump nu a purtat niciodată mască de protecţie în public de la debutul pandemiei, în pofida faptului că autorităţile sanitare o recomandă şi că au existat cazuri de contagieri cu noul coronavirus la Casa Albă.

„Nu am vrut să dau satisfacţie presei văzându-mă purtând mască”, le-a răspuns Trump ziariştilor, atunci când aceştia l-au întrebat despre motivul pentru care nu poartă mască.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă