Cancelarul german Angela Merkel: Până la 70% din populație cel mai probabil va fi infestată cu coronavirus

Angela Merkel
Angela Merkel
11 martie 2020, 13:55

„Când virusul circulă, populaţia nu are imunitate şi nu există terapie, atunci 60-70% din populaţie va fi infestată”, a afirmat ea într-o conferinţă de presă la Berlin, invocând predicţii ale oamenilor de ştiinţă.

„Procesul trebuie să se concentreze pe a nu suprasolicita sistemul de sănătate prin încetinirea răspândirii virusului”, a mai spus Merkel.

„E vorba de a câştiga timp”, a adăugat ea.

Merkel a făcut totodată apel la solidaritate şi la raţiune.

„Solidaritatea, judecata şi inimile ne sunt puse la încercare. Sper că vom trece acest test”, a declarat ea.

Cancelarul le-a mulţumit angajaţilor din domeniul sănătăţii şi autorităţilor locale pentru eforturile lor în ţinerea sub control a coronavirusului, exprimând în acelaşi timp compasiunea Germaniei faţă de poporul italian, care este izolat în prezent.

La nivelul UE, Merkel a subliniat importanţa unei „abordări coordonate” pentru a contracara pandemia, inclusiv prin măsuri care să aplaneze impactul economic.

Între timp, un al treilea deces cauzat de coronavirus a fost înregistrat în Germania, a anunţat un purtător de cuvânt al districtului vestic al oraşului Heinsberg, potrivit DPA.

Toate cele decese au avut loc în acest district, unde autorităţile sanitare depun eforturi pentru a bloca răspândirea bolii.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite