Cancer tiroidian, diagnosticare precoce. Depistat în stadiul incipient, este vindecabil în peste 90 la sută din cazuri

25 septembrie 2020, 11:54

Clinica II de Chirurgie generală şi Oncologică a Spitalului Municipal de Urgenţă Timişoara, implementează un proiect de screening demarat anul trecut împreună cu Centrul de Sănătate Veliko Gradiste din Serbia, de asemenea zonă de risc. Obiectivul este diagnosticarea precoce a patologiilor tiroidiene, în special cele maligne.

Aparatura performantă de diagnosticare și tratatare a patologiilor tiroidiene, obținută prin Poiectul Thyro-screen se află deja la Clinica II de Chirugie a Spitalului Municipal din Timișoara. Inițiatorii proiectului derulează acum acțiunile de conștientizare a populației. Practic, screeningul începe la medicii de familie, unde pacienții vor fi evaluați în baza unui chestionar. Celor identificați cu risc li se va face examinare ecografică și elastografică. Leziunile tiroidiene vor fi evaluate printr-un soft inteligent.

Medicul endocrinolog va pune diagnosticul și va stabili dacă este nevoie de tratament medicamentos sau chirurgical.

Depistat în stadiul incipient, cancerul tiroidian este vindecabil în peste 90 la sută din cazuri. Din păcate, perioada de pandemie a pus o frână serioasă în diagnosticarea și tratarea patologiilor tiroidiene care necesită intervenții chiurgicale, prin limitarea adresabilității pacienților la medic.

Bugetul proiectul care își propune să eficientizeze diagnosticul precoce și tratamentul cancerului tiroidian însumează peste un milion de euro, din care peste 800 de mii finanțare europeană.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite